Cetățean francez accidentat grav în masivul Ceahlău, preluat de elicopter

Cetățean francez accidentat grav în masivul Ceahlău, preluat de elicopterUn cetățean francez a fost rănit grav, în timp ce se plimba cu o motocicletă pe valea pârâului Martin, din Parcul Național Ceahlău. Nu se știe exact în ce condiții s-a petrecut accidentul, în orice caz, când salvamontiștii au fost chemați la fața locului, au găsit un grup de turiști francezi, cu 7 ATV-uri și o motocicletă, pe care nu i-a împiedicat nimeni să se plimbe prin parcul național.

Cetățean francez accidentat grav în masivul Ceahlău, preluat de elicopterÎntr-o zonă îngustă și abruptă, un tânăr de 26-27 de ani, s-a răsturnat probabil cu motocicleta și a fost rănit grav. ”Avea dureri peste tot, suspectăm un traumatism forte de coloană, dacă nu cumva o fractură, dar asta se va stabili după investigațiile medicale, precum și o fractură de claviculă sau de cap de humerus, întrucât avea dureri mari și la un braț. Ambulanța nu a putut urca decât până într-un punct, iar de acolo am preluat noi, cu mașinile noastre, personalul medical și l-am dus la locul accidentului. Am alertat elicopterul, pentru a doua oară în acest an, am dat coordonatele necesare, viteza vântului și am anunțat că avem personal specializat pentru a asigura aterizarea în bune condiții, în Durău”, a declarat Raul Papalicef, șeful serviciului Salvamont Neamț.

Tânărul rănit a fost preluat de elicopterul venit de la Târgu Mureș și transportat la spital, în vederea investigațiilor de specialitate. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Incendiu puternic la Ghigoiești: patru anexe au ars, iar flăcările au ajuns la acoperișul casei

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din...

Avertisment CNAIR – portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Costurile sunt mai mari și cu aproape 200%

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

Fermierii ar putea primi până la 100,000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale

Fermierii, cooperativele și organizațiile de producători din România ar...

Accident la Cordun – șoferul uneia dintre mașini a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident în care au fost implicate 2 mașini...

Miros de gaz pe o stradă din Piatra Neamț. ISU a intervenit la fața locului

O sesizare la 112 dată astăzi, 6 august în...

Foto. Accident în Dumbrava Roșie

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Neamț. Accidente provocate de neatenția la volan

Două accidente de circulație soldate cu rănirea unor persoane...