Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Eroilor. Manifestarea are loc pe 13 iunie, cu începere de la ora 12:00 și are loc la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor din Piatra Neamț. După oficierea Sfintei Liturghii, timp de un minut, clopotele bisericilor vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoștință pentru eroi.

militari ceremonieCeremonia debutează cu salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național al României, apoi are loc oficierea serviciului religios. Urmează alocuțiuni, depunerea de coroane la Monumentul Eroilor și se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și  Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

În fiecare an, Ziua Eroilor – sărbătoare naţională a poporului român, este comemorată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti (revenindu-se astfel la tradiţia din perioada interbelică). Manifestarea are drept scop evocarea memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, apărarea ţării şi întregirea neamului.

(G.S.)

Articolul precedentPiatra-Neamț, trei comune și un sat fără apă mai multe zile
Articolul următorActualizare O persoană a murit și alte patru au fost rănite într-un accident foarte grav
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.