0:00

În ședința ordinară a Consiliului Local Târgu-Neamț, de marți, 19 noiembrie, mai multe proiecte de hotărâre care vizau noua societate înființată, Centrul de Întreținere Urbană, aflată în subordinea legislativului târgnemțean, a fost un prilej de făcut campanie electorală pentru cei din Opoziție.

Pentru unii aleși, a fost și motiv de „miștocăreală”, cum a fost cazul consilierului PSD, Vasile Dron. Astfel, din cele cinci proiecte de pe ordinea de zi, trei priveau noua societate.

Un proiect privea darea în administrare a unor spații către noua societate. Un alt proiect se referea la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea activităților de dezinsecție, dezinfecție și deratizare prestate de aceeași societate.

Pe ordinea de zi mai există și un proiect cu privire la revocarea din funcția de administrator a lui Vasile Cojocariu și numirea în funcția de administrator a lui Adrian Mironeasa.

„Nu faceți campanie, că iar sar de pe șină”

Încă de la început tonul discuțiilor aprinse l-a dat consilierul PSD, Vasile Dron, care mai în glumă, mai în serios, a intervenit cu o remarcă ce a stârnit râsete printre aleși: „Apreciem numirea domnului Adrian Mironeasa în funcția de administrator la noua societate, dar cu o floare nu se face primăvară!”.

După intervenția consilierului PDL, Viorel Bălțătescu, Cutia Pandorei s-a deschis. „Din cei 16 angajați de la această societate, doar 6 lucrează, restul sunt personal TESA. Nu e normal”, a intervenit liderul Opoziției.

Replica primarului Daniel Harpa, nu s-a lăsat așteptată: „Chiar dacă acum avem doar administrator, prin persoana domnului Mironeasa, vă promit că în cel mai scurt timp vom avea un manager tânăr. Și nu aveți dreptate, domnule consilier. La societate există doi contabili, mai sunt doi angajați care răspund de strângerea câinilor și șase muncitori ce fac parte din echipa de construcții. Vă rog frumos să nu veniți aici să faceți campanie electorală, că iar sar de pe șină. Dumneavoastră să veniți să-mi spuneți ce ați făcut cu banii primăriei în cei 14 ani”. Până la urmă proiectele au fost aprobate.

De menționat este și faptul că la inițiativa consilierului PNL, Daniel Turluianu, membru AGA la noua societate, până la 31 decembrie, membrii Adunării Generale a Acționarilor vor renunța la indemnizație având în vedere situația financiară a societății pe care o reprezintă.

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentPosturi noi la Spitalul Roman
Articolul următorElita boxului românesc la Piatra Neamț