Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a publicat, astăzi, 28 septembrie, pe blogul personal, o sinteză interesantă a ceea ce a numit acesta ”Istoria unui salariu de profesor român”.
Hăncescu a făcut o comparație începând cu anul 1941, între salariile din învățământ și justiție. Dacă acum mai bine de 70 de ani acestea erau comparabile, acum, aceeași paralelă cade în desuetudine.
„În anul în care România intră în război, al doilea mondial, 1941, apare o lege de salarizare a bugetarilor vremii. Acest act îi dădea unui învățător definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei, acesta fiind cel mai mic salariu din educație. Pe cel mai mare îl lua, în preuniversitar, un profesor definitiv cu 8 gradații – 31.450 de lei, iar în învățământul universitar – un profesor titular cu 7 gradații – 61.800 de lei. În acele timpuri, un judecător și un procuror primeau lunar aceeași sumă – 16.000 de lei, iar procurorul general al ÎCCJ avea cel mai mare salariu din justiție – 64.400 de lei, cu 16.100 de lei mai puțin decât prim-ministrul de atunci. Se constată, așadar, că un profesor din învățământul preuniversitar avea salariul dublu față de un judecător sau procuror!
O altă lege din sistemul bugetar, care merită a fi amintită, este cea din anul 1974, care a fost în vigoare până în 1990, când în România a venit democrația mult așteptată, dar greșit înțeleasă și prin schimbarea foarte des a legilor sau prin neaplicarea lor. Această lege avea 41 de clase de salarizare, iar salariile cele mai mari din preuniversitar erau pe poziția 31, care reprezintă 3.675 de lei, prima clasă fiind reprezentată de salariul minim pe economie, iar clasa 41 de retribuția maximă a personalului din unitățile de stat. Se deduce că salariile din învățământul preuniversitar erau poziționate în treimea superioară.
Astfel, din 1974 până în 1990, un profesor cu studii superioare și gradul didactic I pornea de la 2.610 lei și ajungea, la finalul carierei, la 3.675 de lei. Un profesor definitiv cu Institut pedagogic pornea de la 1.780 de lei și ajungea, după peste 26 de ani, la 2.370 de lei, fără niciun grad didactic. Un învățător cu liceu pedagogic avea, la debut, 1.615 lei, iar la final – 2.260 de lei.
În sistemul universitar, un profesor pornea de la 4.315 lei și ajungea la 5.525 de lei, în timp ce un conferențiar avea, de-a lungul carierei, între 3.675 de lei și 4.530 de lei.
Tot în perioada 1974-1990, un medic primar de specialitate, cu gradul I, avea între 3.500 de lei și 4.975 de lei.
Cel mai mare salariul din justiție era atunci al președintelui de tribunal și alprocurorului șef, adică 4.530 de lei, în timp ce un procuror pleca de 2.610 lei și putea ajunge, în funcție de vechime și grade, la 4.315 lei.
Se constată că salariul unui procuror cu gradul cel mai mare era egal cu salariul unui profesor universitar la început de carieră și cu 640 de lei mai mare decât al unui profesor cu gradul didactic I din învățământul preuniversitar!
Astăzi un profesor debutant din învățământul preuniversitar are un salariu brut de1.300 de lei, un profesor cu gradul didactic I și peste 40 de ani de muncă obține un salariu brut de 2.800 de lei. Un conferențiar are un salariu brut de 3.327 lei, iar un profesor universitar 5.127 lei. In justiție lucrurile s-au schimbat radical. Acum unjudecător debutant de la o judecătorie are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, ajungând până la aproximativ 15.000 de lei pentru un judecător de la Curtea de Apel.
Concluzia este că, dacă până în anul 1989 salariile din învățământ erau apropiate de cele din justiție, așa cum stau lucrurile în multe state și în prezent, astăzi salariile din justiție sunt de peste cinci ori mai mari decât cele din învățămât! Cu un asemenea mod de abordare este evident că România nu poate emite pretenții de a ajunge în rândul țărilor civilizate, pentru că progresul națiunii nu poate fi garantat, în condițiile în care, din cauza salariilor umilitoare, nu poți ajunge la un învățământ performant, cel care este motorul dezvoltării economice!
Acum se proiectează o nouă lege de salarizare pentru sectorul bugetar. Rămâne de văzut dacă salariații din învățământ vor rămâne cenușăreasa sectorului bugetar, așa cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani sau acest statut, deloc de invidiat, va fi înlocuit de unul pe care-l merită pe deplin. Să sperăm că va fi a doua variantă.” (ZCH NEWS)
