0:00

Ceahlăul – Oțelul, derby-ul Moldovei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Stadionul Municipal din Piatra Neamț este gata pentru două meciuri de interes. Ceahlăul joacă sâmbătă, de la ora 19, împotriva unei echipe în fața căreia a câștigat doar două meciuri din 5, în ultimii doi ani, Oțelul Galați. Vasile Miriuță crede că factorul important care va decide soarta partidei, va fi prospețimea elevilor săi. Gălățenii au, până în acest moment, 3 victorii obținute din penalty. Joi, 29 august, de la ora 19, Astra Giurgiu joacă ultima șansă de calificare în grupele Europa League, împotriva israelienilor de la Maccabi Haifa.

Lot valid, moral bun  

Partida dintre Ceahlăul și Oțelul Galați, primul meci așteptat cu interes de microbiștii pietren, se va juca astăzi, de la ora 19. Meciul are o însemnătate aparte și pentru tehnicianul Vasile Miriuță. ”Este a șasea finală pentru noi, din cele 34, contra unei echipe bune, bine organizate, cu un antrenor bun, dar noi vom face tot ce depinde de noi să câștigăm meciul. Probleme nu sunt. Lotul este valid, iar moralul este unul bun. Vreau ca toate cele 3 puncte să rămână la Piatra Neamț. Sper să ne ajute și nemțenii, care fac o atmosferă frumoasă. Publicul vine la stadion dacă ai rezultate, dar rezultatele nu pot fi realizate fără aportul lor, mai ales că la Piatra Neamț e un public minunat”, a declarat antrenorul principal al pietrenilor. Vasile Miriuță nu-l va avea la dispoziție pe argentinianul Lucas Garcia, dar îl va putea utiliza pe Emil Dică, mijlocaș care ar putea debuta sâmbătă sub culorile Ceahlăului. ”Dică n-o să intre de la început. Este un jucător bun care poate să ne ajute, dar nu e încă pregătit. E cam la 60% din capacitatea lui de efort fizic, însă e bine că e în lot. Apoi urmează o întrerupere a campionatului. În prima săptămână avem în program un stagiu centralizat la Piatra Neamț, cu câte două antrenamente și pe 30 august vom juca un meci amical. Încă nu știm cu cine, probabil cu formații din zonă. Pe 2 sau pe 3 septembrie mai avem un amical, iar pe 6 septembrie vom juca cu Zimbrul Chișinău, la Piatra Neamț. Vom încerca să folosim jucătorii care au evoluat mai puțin în campionat, plus vreo 2-3 jucători care vor mai veni în probe”, a mai spus Vasile Miriuță, care nu a renunțat la ideea de a-și întări lotul . El testează în această perioadă doi atacanți: Ionuț Bâlbă și Daniel Bogman. Primul a evoluat în trecut la Politehnica Iași, iar Bogman are 23 de ani și a evoluat la Mureșul Deva, preț de două sezoane, pentru care a marcat un gol. ”Sunt de 2-3 zile la noi. Nu am putut să-mi fac o părere exactă. O să vorbesc cu ei să rămână la noi și săptămâna viitoare, mai ales că se întrerupe campionatul, pentru că nu am avut timp suficient să-i văd. Cel mai important lucru este meciul cu Oțelul, apoi o să avem timp să organizăm și meciuri amicale”, a declarat Miriuță.

Toamnă fotbalistică internațională

Cel de-al doilea joc de interes pentru nemțeni este returul dintre Astra și Maccabi Haifa, ce contează pentru returul play-off-ului Europa League. Jocul se va disputa joi, 29 august, de la ora 19. În tur, israelienii s-au impus cu 2-0, dar patronul Ioan Niculae are încredere că echipa pe care o finanțează se poate califica în grupele Europa League. Biletele vor fi puse în vânzare, cel mai probabil, de luni, sau marți, la casele de bilete ale stadionului din Piatra Neamț, la prețuri atractive, conform celor declarate de Ioan Mironaș, directorul sportiv al Ceahlăului, totul pentru a atrage spectatorii la stadion, însă rapiditatea cu care vor fi scoase biletele la vânzare depinde de mobilizarea staff-ului clubului Astra Giurgiu, care este organizatoarea acestui joc. ”Avem prilejul să producem o toamnă frumoasă la Piatra Neamț, în sensul că, pe lângă meciurile din ce în ce mai apreciate ale băieților noștri, putem avea parte de câteva meciuri internaționale de mare anvergură. Este importantă motivarea spectatorilor pentru partida de joi, pe care Astra o dispută la Piatra Neamț, deoarece în cazul unei calificări, vor juca și meciurile din grupe tot la Piatra Neamț. Ne face plăcere să credem că au învățat din experiența Vasluiului, care au spus că aici avem un public apreciat, care nu crează probleme și este unul călduros. Îmi doresc și doresc iubitorilor o calificare a Astrei în grupe”, a declarat Ioan Mironaș. O calificare a echipei Astra Giurgiu în grupele Europa League, poate fi începutul unei toamne fotbalistice de excepție la Piatra Neamț. ”Cu siguranță, vom găzdui unul din meciurile naționalei sub 21 de ani. Am avut chiar o vizită a domnului Didi Prodan, de la FRF, care a inspectat stadionul și locurile posibile de cazare. Cu certitudine, meciul cu Irlanda, se va desfășura aici, pe data de 11 octombrie. Foarte probabil și meciul cu Germania, din noiembrie, al tricolorilor mici, să se dispute tot la Piatra Neamț. Meciul naționalei mari cu Estonia, depinde de mai multe chestiuni, dar nu excludem această posibilitate”, a mai precizat oficialul Ceahlăului. Ioan Mironaș a oferit garanții microbiștilor că ”viitorul sună bine” pentru arena pietreană. ”În perspectiva calificărilor de la viitoarele turnee finale, FRF a nominalizat stadionul din Piatra Neamț între posibilele locații unde tricolorii pot evolua. În acest sens, am primit un chestionar de la Uniunea Europeană, foarte complex, cu foarte multe cerințe de îndeplinit. Suntem între cele 4 arene din România care pot găzdui meciuri de anvergură, de calificare a echipei naționale pentru turneul final din 2016”, a mai spus Ioan Mironaș.

Ceahlăul – Oțelul, derby-ul Moldovei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul – Oțelul, derby-ul Moldovei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul – Oțelul, derby-ul Moldovei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedent„Sărbătoarea porumbului” la TCE 3 Brazi
Articolul următorIon Coman, primul director al TT-ului

1 COMENTARIU

  1. La anul mai mult ca sigur vor fi 2 echipe in Liga campionilor (locul 15 in lista coeficientilor e greu de pierdut).

    DECI, trageti tare si iesiti pe locul 2. Rasplata va fi pe masura.
    Faceti ceva interesant, nu va multumiti cu putin.
    Aveti sanse.

Comentariile sunt închise.