Emilia Arcan, președinta Consiliului Județean (CJ) Neamț, a participat luni, 25 aprilie, la întâlnirea cu premierul Dacian Cioloș, vicepremierul Vasile Dîncu, cancelarul Dragoș Tudorache și Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Prima cerință a președintei CJ Neamț era realizarea autostrăzii Iași-Târgu Mureș, dar, odată ce a aflat în cadrul întâlnirii că aceasta va deveni realitate, Emilia Arcan a abordat alte 4 probleme importante pentru zona noastră.
„După discuții pe subiectul acestei autostrăzi, extrem de necesară ca să putem să ne «legăm» și noi la civilizație, am participat la discuții inițiate de către noi, reprezentanții județelor Moldovei, cu autoritățile centrale și am pus pe tapet patru probleme extrem de importante pentru Neamț. Am accentuat nevoia de a se pune la punct două dintre căile de rulare care străbat județul, în speță este vorba despre drumul de la Izvorul Muntelui până la Durău, apoi drumul care leagă județul nostru de Harghita, un traseu care arată ca după război”, a declarat Emilia Arcan, președinta CJ Neamț.
După cum a precizat președinta legislativului nemțean, celelalte două probleme care ne afectează și care nu pot fi rezolvate pe plan local sunt legate de o clădire a spitalului din Piatra Neamț și de rețeaua de apă: „Una ține de clădirea în care funcționează «Spitalul Vechi» din Piatra Neamț, care are aproape un secol vechime și nu mai prezintă siguranță în exploatare, ba, mai mult, are și bulina roșie că se poate prăbuși la un cutremur de magnitudine nu prea mare. În locul respectivului spital poate vom primi ajutor financiar să construim altul, care să corespundă cerințelor actuale. Ultimul subiect pe care l-am prezentat are legătură cu rețeaua de apă din Piatra Neamț, depășită fizic și moral, pe care Consiliul Județean nu are capacitatea să o înlocuiască, oricâte eforturi ar depune. Sper ca aceste semnale de alarmă să nu rămână fără ecou și pentru asta, la întâlnirea de miercuri, 27 aprilie, de la București, dintre reprezentanții Guvernului cu toți președinții de consilii județene din țară voi depune și o documentație scrisă cu aceste referiri”.
În cadrul întâlnirii de ieri, de la Iași, s-a spus că anul acesta vor începe studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru autostradă și că se urmărește ca, la centenarul din 2018, Moldova să fie „unită” cu țara și astfel să se recupereze unele dintre marile rămâneri în urmă ale zonei de Nord-Est a României în comparație cu alte regiuni. (Andreea AMARIEI)