Situaţia anului şcolar 2019/2020 este incertă, existând posibilitatea închiderii şcolilor peste perioada anunţată iniţial. În acest moment, la nivel guvernamental, sunt avute în vedere trei variante de lucru.
„Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, pentru RFI. (M.C.)