Cazarma în care au stat Ceauşeştii, punct muzeal

nicolae-ceausescu_

Fosta unitate militară din Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu va fi punct muzeal al Complexului Curtea Domnească, urmând să fie deschis pentru vizitatori în luna septembrie. Au fost revopsite interioarele clădirii cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire şi de înlocuirea geamurilor. La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soţii Ceauşescu înainte de execuţie sunt gratii. De asemenea, s-a amenajat camera în care a funcţionat acel tribunal şi, nu în ultimul rând, dormitorul în care soţii Ceauşescu au petrecut ultima noapte. Vizitatorii vor vedea zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Autorităţile judeţene susţin că au solicitări din străinătate de la grupuri de turişti care vor să viziteze locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, iar preţul biletului pentru vizitarea acestui punct muzeal va fi de 7 lei.

Autor:

Ultima ora

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...

Știre actualizată. Atenție șoferi! Verificări ale poliției pe șosele într-o acțiune anti-alcool

12 conducători auto au fost depistați pozitiv la alcool,...

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...