Casă monahală de la Mănăstirea Agapia incendiată intenționat

În aecastă dimineață, 13 decembrie, în jurul orei 04:00, o persoană care încă nu a fost identificată a dat foc unei case monahale ce aparține de Mănăstirea Agapia.

Când pompierii din Târgu Neamț și voluntarii din cadrul SVSU Agapia au ajuns la fața locului au constatat că acoperișul casei ardea și exista pericolul ca flăcările să cuprindă întreaga casă.

Pompierii au reușit să țină flăcările sub control și nicio persoană nu a fost rănită. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 120 mp și s-au stricat bunuri din interiorul casei.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost cauzat de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului.

„La data de 13 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință monahală de la Mănăstirea Văratic a izbucnit un incendiu.

În cauză polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere, pentru stabilirea cauzelor și condițiilor care au dus la producerea incendiului”, a declarat Georgiana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Ancheta poliției urmează să stabilească cine este vinovatul și acesta să răspundă pentru fapta sa.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.