“Cărțile copilăriei” la Şcoala “Regele Mihai” din Bucureşti

 biblioteca

Proiectul “Cărțile copilăriei” al editurii Curtea Veche a fost prezentat luni, în fața a aproximativ 200 de elevi ai Școlii “Regele Mihai” din Capitală, printre vorbitori și susținătorii proiectului aflându-se ASR Principele Radu. Principele Radu a intrat în sala de sport a școlii bucureștene în aplauzele celor mici. La întâlnire au mai participat Iren Arsene, managing partner Curtea Veche Publishing, directoarea școlii, Florentina Cristea și deputatul Răzvan Mironescu. Iren Arsene i-a îndemnat pe micii elevi să citească în fiecare zi câte 20 de minute, “cât două recreații”. “Dacă citiți 20 de minute pe zi, veți deveni orice vreți să fiți în viață”, a spus aceasta. La rândul său, Principele Radu, care a chemat alături 4 copii din public, a subliniat importanța lecturii. Principele Radu a spus că, din păcate, față de anul 1895 când a luat ființă celebra serie “Biblioteca pentru toți” din inițiativa Regelui Carol I, în prezent, copiii au în casă mai puține cărți. “Copiii nu au nevoie doar de școală și de cărțile de școală. Ei au nevoie de carte și acasă”, a adăugat Principele Radu. La final, elevii și părinții au primit autografe de la Principele Radu pe exemplarele din seria “Cărțile copilăriei”. Potrivit unui comunicat al editurii Curtea Veche, România este, în acest moment, la coada clasamentului în UE privind numărul de cărți citite pe cap de locuitor. Peste jumătate din cetățeni (53,3%) au dificultăți de înțelegere a ceea ce citesc, situându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol, conform Comisiei Europene. Deși peste 50% dintre absolvenții de studii liceale nu promovează examenul de Bacalaureat, România este printre puținele țări din UE care nu oferă elevilor programe de lectură adaptate nivelului lor de înțelegere. Piața de carte din România este una dintre cele mai mici din Europa, suma medie anuală cheltuită de un român pe cărți fiind de 5 euro. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.