Puţine locuri se pot mândri cu atâtea evenimente, oameni şi fapte istorice demne de amintit cum sunt cele din comuna Vânători-Neamţ. Ne îndreptăm spre Mânăstirea Neamţ şi gândul ne duce spre frumoasele miniaturi din cărţile copiate de Gavril Uric şi ucenicii săi în vestita şcoală de caligrafi şi miniaturişti, sau la cărţile copiate de Paisie Velicicovschi, ca şi la cărţile ieşite din tiparniţa care, mutată la Focşani, avea să fie pusă în slujba Unirii Principatelor. La Neamţ şi Secu, s-au creat opere de valoare. Vânătorenii n-au participat direct la relizarea acestora. Totuşi, ei au fost cei care au arat ogoarele şi au strâns pâinea, au crescut animalele, au cules viile, din care s-au hrănit şi au băut călugării, au cărat lemnele cu care s-au încălzit camerele celor care au lucrat. Ei au muncit pentru ca cei talentaţi să poată lucra. Din munca lor s-au cumpărat toate cele necesare: obiecte de scris, hârtie, cerneluri, aur şi culori, ceea ce nu reprezintă mai puţin decât opera însăşi, căci bine zice proverbul: Dacă n-ar fi încălţări din curmeie, n-ar fi haine de catifea. La Neamţ, vânătorenii au avut privilegiul de a asculta cuvinte de învăţătură rostite de Iosif Muşat, primul mitropolit al Moldovei, de Grigore Ţamblac, de unii din primii noştri cronicari: Macarie şi Eftimie; de mitropolitul Varlaam la Mănăstirea Secu şi de marele duhovnic al secolului al XX – lea, părintele Cleopa de la Sihăstria.
Drumeţim prin păduri, unde şi acum ascultăm, parcă, ecourile trapului cailor suitei lui Petru I Muşat, ale suitei lui Alexandru cel Bun sau Ştefan cel Mare şi ale altor domni vrednici, care s-au îndreptat spre Mânăstirea Neamţ şi Cetate, veghind neobosiţi la binele Moldovei. Ne îndreptăm şi spre Cetatea Neamţ unde ne întâmpină zvonuri de luptă, fie că sunt cele ale armatelor lui Sigismund de Luxemburg, ale tunurilor lui Mahomed al II-lea sau ale armatelor altor figuri din istoria trecută a Europei. Trec anii şi, după aceste evenimente, auzim glasul marelui unificator, Mihai. Cu ochii minţii îl vedem dând ordine, ospătându-se şi odihnindu-se după lungile şi obositoarele campanii ale Unirii care, din păcate, a devenit efemeră prin moartea înfăptuitorului, dar permanentă în sufletele româneşti. Auzim la Cetatea Neamţ şi lovitura de topor care a despărţit corpul de frumosul cap al domniţei Ruxanda, spre a fi jefuită de neprieteni.
Ajungem la Mânăstirea Secu. Aici, în liniştea chiliei, Varlaam studiază şi gândeşte la opera vieţii sale, la vestita Cazanie, care s-a răspândit în toate ţinuturile locuite de români. Şi aici ne întâmpină, zvon de lupte. Se înfruntă ultimii eterişti cu turcii conduşi de Salih Paşa, la 1821. Ne speriem de puternica bubuitură din camera cu pulbere, privim vâlvătăile care mistuie bisericile şi chiliile şi asistăm neputincioşi la moartea căpitanului Iordache Olimpiotul, moarte care l-a spălat de păcatul decapitării lui Tudor Vladimirescu, în localitatea Goleşti, la 27 mai 1821.
Poposim pe malurile apelor bogate odinioară în peşte şi, în gând, ne apare imaginea impunătoare a scriitorului Mihail Sadoveanu pe care mulţi vânătoreni l-au văzut pescuind în tovărăşia umilului ţigan viorist, Nicolae Ursu.
Cei care cunosc nu vor considera o exagerare faptul că Bolniţa pentru cei lipsiţi de minte şi chinuiţi de duhuri rele de la Neamţ, alături de cea de la Golia reprezintă nucleele din care s-a dezvoltat şcoala neuro-psihiatrică românească. În această Bolniţă a fost adus la tratament, Mihai Eminescu. Nicolae Iorga şi George Călinescu vin atraşi de bogăţia bibliotecii, Panait Istrati, pentru a se reface după boală, Calistrat Hogaş vine în vacanţă, Gala Galaction pentru a traduce din Sfânta Scriptură, iar Mihail Sadoveanu vine atras de frumuseţea şi liniştea locurilor. Fiecare a consemnat câte ceva despre trecutul, măreţia şi importanţa acestui vestit lăcaş. Referiri la trecutul comunei Vânători Neamţ, al Cetăţii Neamţ, al Mânăstirii Neamţ şi al celorlalte mânăstiri şi schituri găsim în opera patriarhului istoriografiei române, Nicolae Iorga, care, în anul 1925, a elaborat o interesantă monografie dedicată Mânăstirii Neamţ.
Neculai FLORIAN
