• În anul 2012 s-a împlinit un secol de cînd prima carte a lui Calistrat Hogaş, „Pe drumuri de munte”, prefaţată de Garabet Ibrăileanu, a văzut lumina tiparului, pentru scurt timp, la Bucureşti. Ghinion, cartea a fost topită datorită numeroaselor greşeli de tipar, ea fiind retipărită peste doi ani, în 1914, dar acompaniată tot de ghinion: întregul tiraj a ars datorită unui incendiu produs în depozitul editurii. Următoarea reeditare a cărţii are loc abia peste 7 ani, iar la Bucureşti, de data aceasta în două volume, cel de-al doilea volum reprezentînd cartea pereche „În Munţii Neamţului”. Rătăciri prin jungla editorială…
• Hogaş a fost şi un gurmand fără pereche. Iată-l în două secvenţe sub nori aurii de mămăligă: „E o adevărată îmbelşugare şi, mai la urmă, chiar un lux, să mănînci în Valea Sabasei brînză cu smîntînă, scrob cu unt proaspăt, borş de pui dres cu ou şi cu smîntînă, pui fripţi şi, dacă nu e ceva neobişnuit, e cel puţin de mirare, ca toate acestea să-ţi fie gătite şi puse înainte de o femeie frumoasă”. Într-un sat vecin, la Borca, cu totul altfel stăteau lucrurile, pentru că era, probabil, zi de post: „De o parte fumega un foc pe sfîrşite, iar pe de alta şedea bărbatul pe un scaun de ţară cu patru picioare, înaintea unei mese rotunde. O mămăligă răsturnată chiar atunci şi o strachină de borş de fasole şi perje verzi alcătuiau ospăţul frugal al acestei perechi de oameni”. Mai jos, în vale, peste Petru Vodă, la Pipirig, la părintele Ionică, ospăţul a fost mare: „În mijlocul unei mese rotunde de tei, cu trei picioare, stătea nemişcată o mare mămăligă frumoasă ca aurul, din care aburii suri şi fierbinţi se ridicau în jurul mămăligii, străchinile nouă, smălţuite cu albastru şi roş, pline cu borş de oaie şi numărate pe căciuli, stăteau fiecare alăturea cu cîte o lingură albă de lemn asemenea nouă. Cu cruce, fără cruce, începurăm a sorbi din borşul fierbinte cu iuţeala potrivită foamii fiecăruia dintre noi, ridicînd sprîncenele şi încreţind fruntea. N-aveam furculiţi şi, prin urmare, căutam a da mămăligii forma cea mai nimerită spre a luneca pe gît”.
• În „particoler”, socrul îşi îndemna ginerele să fie atent în politică, un adversar voiind chiar să-l împuşte: „Pentru Dumnezeu, Hogaş, astâmpără-te!” Ca detaliu amuzant, se pare că iapa cea proastă, împrumutată de tânărul revizor şcolar Caragiale pentru deplasările din „giudeciu”, aparţinea popii Gheorghiu, socrul lui Hogaş.
• Excelentul dascăl al Pietrei Neamţului, Calistrat Hogaş, tatăl a 8 copii şi garibaldist, îl primea în „odaia turcească” pe Caragiale, cel ce se entuziasmase literar de felul în care îl schiţase pe părintele Jovinadie, dar mai ales pentru cum „a descris simfonia unei furtuni, cum puţine s-au scris în literatura română”.
• Şi-l putea închipui careva pe paşnicul profesor Hogaşu (Calistrat Hogaş), redactor la ziarul din „târgul discordiei” numit „Situaţiunea”, în conflict cu autorităţile locale? Într-atâta încât de un 10 Mai, prefectul liberal Filipescu a tocmit fanfara şi i-a cântat sub fereastra casei sale un marş funebru?! El pe drumuri de munte, fiarele prin târg. Asta-i situaţiunea, ştia şi dom’ profesor…
• Călăreţul Pisicuţei, sau, cum îl numeşte Păstorel, „Fermecătorul povestitor din munţii Neamţului”, Calistrat Hogaş, a avut ca elevi la Liceul Internat din Iaşi numeroase personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti: Corneliu Moldovanu, Mihai Ciucă, I.I. Mironescu, Cezar Petrescu, Mihai Ralea, Iorgu Iordan, fraţii Teodoreanu. Profesoru’ Hogaş, poreclit „Tapirul”, obişnuia a-i pedepsi pe cei care făceau diferite giumbuşlucuri, punându-i să-i creioneze caricatura şi amuzându-se apoi împreună cu ei.
• Din păcate, Calistrat Hogaş nu şi-a dus până la capăt proiectul schiţei „Halinga”. Acest Halinga era un institutor din Piatra Neamţ, trăitor în cartierul Valea Viei, unde trăgea deseori revizorul şcolar I.L. Caragiale. Când jocul de table (printre protagonişti se număra şi Hogaş) se potolea, iar vinul se cam sfârşea, adunarea trecea cu mic cu mare la crâşma „Bucluc”, noii musafiri fiind acompaniaţi de lăutari. Atât de tare s-a bucurat Halinga, în anul 1859 când s-a făcut Unirea Principatelor, încât şi-a dat foc la casă, ca să anunţe astfel târgul despre marea veste.
• „Cuconu Calistrat”, cum era numit Hogaş la „Viaţa românească”, în descrierea lui Garabet Ibrăileanu din romanul „Adela”: „Era un vestit excursionist, un bărbat de vreo şaizeci de ani, dar superb de sănătate şi veselie, tăiat în proporţii ciclonice, cu o faţă de satir bătrân, încadrată într-o barbă gălbuie rară şi găurită de doi ochi mici, verzi, pătrunzători, ce râdeau parcă necontenit, singuri”… În casa lui din Piatra Neamţ, deseori se încingeau partide de şah cu revizorul pentru Neamţ şi Suceava, I.L. Caragiale. Pentru nenea Iancu, cunoscuta „pièce touchée” nu însemna doar regula „piesa atinsă, piesă mutată”, ci mai ales faptul că una dintre piesele sale de teatru i-a „tuşat” pe pietreni?!
