0:00

Cărţi în pregătire: Constantin Ardeleanu / „Obliteraţii” (XXII), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Copilul Arghezi l-a văzut pe Eminescu trecând pe Calea Victoriei; a primit în clasa a doua a şcolii primare două bucăţi de zahăr cubic de la Alexandru Odobescu, aflat în inspecţie, ca premiu ad-hoc; a fost răsplătit de către P.P. Carp cu o rublă de argint, într-un incident în care acesta fusese lovit din greşeală în căciulă cu un bulgăre de zăpadă. Destine întretăiate: ultimii doi au ţinut să-şi plătească taxa de publicitate în contul unui viitor mare meşter în a… îmbina „Cuvinte potrivite”…

* Saizescu abordase şi chestiunea tinerilor contemporani: „În primul rând, tinerii din ziua de azi nu mai respectă «dinozaurii». Arghezi, spre exemplu, am stat 10 ani pe lângă el. Mergeam pe la el pe-acasă şi spunea că semăn cu Topîrceanu. «Când mai vii pe la mine, domnu’ Saizescu, să mai îmi spui snoave?» Aveam douăzeci şi ceva de ani”.

* În „Săptămâna CFR”(1942), Tudor Arghezi, elogia Terasa Oteteleşanu (de fapt „Afumătoarea de vorbe”, pe care autorul „Cuvintelor potrivite” o considera „Academia liberă a scriitorilor”): „Terasa n-ar fi trebuit desfiinţată ca să se ridice pe mormântul ei mausoleul cu cripte suprapuse al marelui palat al telefoanelor… O cafenea serioasă e pentru artişti o universitate…”  Zicea unul C. Ardeleanu (fără a fi Carol) că „de nicăieri Terra nu se vede mai mirific ca de pe o terasă”…

* Tudor Arghezi despre impactul Capşei în epocă: „Provincialul crede că la Capşa face purici oricine… Capşistul e un individ inteligent şi primejdios şi critica reală se face la Capşa, nu în presa literară. Dacă eşti prost la Capşa, este imposibil – zice capşistul – să fii inteligent altundeva, sau în scris”. Ai cap, eşti capşist…

* Din „bube, mucigaiuri şi noroi”, Arghezi oferind parfumuri noi. „Înscripţie pe un flacon. E parcă un făcut ca nimănui/Să nu-i miroasă murdăria lui,/Pe când pe vrute, pe nevrute,/Parfumul altora îi pute”. Şi mai departe o idee de „parfum” despre o prietenie interesată: „Amicul. Are-o fire minunată/Strălucitul meu amic;/Nu refuză niciodată,/Însă nici nu dă nimic”.

* Crevedia admirând pe Arghezi: „Marelui poet contemporan./Obtuzii orice-ar spune şi burghezii,/Chiar dacă domnul Iorga nu te-admite,/pentru volumul tău recent, Arghezi,/eu nu găsesc cuvinte potrivite”.

* Ce straniu comportament la unele rude directe de a nu da drept de reeditare unor opere, râvnind la exagerate drepturi de autor (încasabile chiar de aceşti moştenitori gregari). Printre ei şi actriţa (de mâna a şaptea), fata lui Arghezi, o Mitzura-contra, care constant refuză republicarea ilustrului părinte, dacă nu-o plăteşti cât pretinde. În alt context, Arghezi se exprima în legătură cu percepţia îngustă a fetei (afirmaţie valabilă şi în cultivarea postumă a lui Arghezi): „Mai sunt şi coituri greşite”…

* Viitorul gazetar Ion Cupen (nea Johnny), ca student, în anul 1961, îi aduce reproşuri grele lui Arghezi că s-a năpustit, la comandă, asupra transfugului Petru Dumitriu (autorul capodoperei „Cronică de familie”): „Ne-aţi adus dezamăgire, maestre Arghezi, şi ea se va transforma în oroare dacă, iertaţi-mă, pe lăcaşul dumneavoastră de veci se va înălţa un stâlp ca la comunişti şi ca la Sadoveanu”. Scrieţi Arghezi, Cupen, Sadoveanu şi vehementul Cupen va părea doar ca o virgulă…

* Arghezi a fost aspru criticat pentru „periajul” (eufemistic vorbind) aplicat lui Carol al II-lea, prin aceasta atrăgând mai târziu ura proletcultiştilor frustraţi, care l-au adus în situaţia de a supravieţui vânzând cireşe din livada Mărţişorului. Şocat, preşedintele scriitorilor din URSS, Ilya Ehrenburg, a intervenit la autorităţile române pentru reabilitarea „monarhistului” Arghezi. Şi „Zdreanţă”, printre cunoscutele sale mârâituri (când stilistice, când conjuncturale),  a strecurat şi câteva schelăieli de gudurare pe lângă…urs (s).

* „De-a pururi de-aici înainte/Au să mi-l ţie vremurile minte./(…) Graiul gândit, atât cât va fi grai,/O să-şi aducă aminte de frumosul Crai/Şi mintea, cât va fi minte,/Smerită-şi va aduce-aminte” etc, etc. Aşa îl tămâia Tudor Arghezi pe „Carol II Rege”. Versuri priapic-ipocrite, pomenindu-se excesiv de…minte, pentru că poetul era primul care ştia că…minte!?

* Şerban Foarţă, admirând subtilitatea argheziană: „Bătând la poartă, la Cernica, pe la aproape 20 de ani, şi întrebat din ce motiv pe-acolo, Ion Theo, viitorul Arghezi, a răspuns că pentru a învăţa să scrie. La întrebarea: «Cum, fiule, nu ştii să scrii la vârsta cea pe care o ai?», replica a fost genială: «Ştiu, părinte, numai că aş vrea să-nvăţ să scriu pe dedesubt!”

Conflict de regnuri într-un aforism de Arghezi: „Nu poţi fi înger pe hârtie şi porc în viaţa de zi cu zi”.

Articolul precedentTestamentul politic al lui Mihai Eminescu (LI)
Articolul următorINSCRIPȚII NEMȚENE / O EPISTOLĂ NECUNOSCUTĂ A LUI DUMITRU ALMAŞ