Sunt un nostalgic și tot ceea ce scriu este o rană prin care multe voci se miră. Voi purta nostalgia imaginii tale, întotdeauna bulversantă, poetică. Sunt și lucruri de care nu mă pot despărți, de care nu vreau să mă despart: amintirea ta, de exemplu. Nu am nimic să-ți reproșez, nimic! Ai fost în fiecare zi minunată. Și ești, firește! Mi se-ntâmplă des să fiu amețit de dorul tău, mă gândeam la tine la fel de mult cât se gândesc alții la Dumnezeu. Exagerau, firește, dar nu poți avea măsură când te îndrăgostești, când o depășește condiția ei prin ceea ce-ți inspiră. Să nu te superi,deci, că te invoc așa cum o făceam în anii din urmă. Tu rămâi, T! S-ar putea face un film grozav cu povestea noastră. Un film emoționant. Am scris multe despre noi, există sute de mărturii în acest sens. Poate că voi scrie scenariul acestei povești. Dar n-aș putea să nu scriu și ”Regăsirea”. Măcar așa, utopic, chiar dacă ea n-ar avea loc niciodată, în realitate. Tu simțeai poate mai bine că ar fi grozav să fim doar prieteni. Sigur, era idealitatea. Îmi stăruia însă în gând un fapt: îmi închipuiam plimbări cu tine, pe țărmul mării, sau undeva în munți, la o cabana turistică. Și nu puteam să-mi închipui acele locuri fără să te îmbrățișez. De fapt, nu cred că erai împotriva acestei imagini, dar nu aveam limite fiindcă eram foarte singur. Am gândit întotdeauna prietenia mai ”occidental”, ca să zic așa, mai deschis. Azi știu că nenorocirea vine de la femei din momentul în care nu sunt sau nu mai pot fi independente. Da, independența de a-și hotărî singure drumurile, cu prudența de rigoare. Sunt foarte mulți oameni de bună-credință, pentru care merită să faci orice, în care trebuie să ai încredere oarbă. Întotdeauna când iubesc, simt că sunt un astfel de om și că iubita mea trebuie să mizeze în tot felul pe mine. Nu te întreba de ce-ți spun astfel de lucruri! Uite, tu însăți spui că mi-ai scris fiindcă te simțeai singură, pentru că te-ai gândit frumos că poți să vorbești. Și mie, iată, îmi place să vorbesc cu tine în seara aceasta. Orice am face, totuși, ne raportăm la dragoste. Te ascult cu plăcere în cuvintele pe care mi le spui. Și te înțeleg. Nu, știu că nu-mi scrii pentru impresie (”să nu crezi că aș vrea să te impresionez”), ci dintr-un gol sufletesc pe care acolo nu ai cu ce-l umple uneori. Am simțit de atâtea ori și eu acest lucru în munți. Erau zile în care nu te aveai decât pe tine. Pentru că poezia nu mă asculta în toate zilele. Și eram de atâtea ori disperat! Orașul, din cauza vieții ”artistice” pe care o duc, nu-mi lasă mult timp. La Borca, puteam să mă gândesc și cinci ore în șir la un singur lucru. Aici nu prea pot. Sigur, nu-s fericit (și nici nu vreau să fiu neapărat), însă trăiesc mai bine decât majoritatea celor din jur. Eu n-am obsesiile pe care le au ceilalți. Nu trăiesc în irealitate, firește, însă am o condiție aparte. Pentru această libertate de a putea fi și zeu, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Nu aveam voie să-l hulesc niciodată: pentru că mi-a dăruit foarte mult la naștere. De multe ori sunt fericit că atâția oameni din preajma mea s-au bucurat sau se bucură de tot ceea ce le pot dărui. Fac tot ce pot. De exemplu, nu de mult, am reușit să fac tot ce trebuia ca Radu (Florescu) să ocupe un post la Biblioteca județeană. A scăpat astfel de serviciul acela infect, în care avea de-a face cu tot felul de mitocani. Am să mai fac și alte fapte bune cât voi mai putea fi viu. O voi ajuta și pe Maria. Nu o mai iubesc deloc, însă îi port o mare prietenie și chiar o anumită responsabilitate. Voi face totul ca să aud că trăiește bine, că a scăpat de părinții ei terorizanți, de obsesia găsirii unui serviciu, de boala ei, Oamenii care suferă nu trebuie uitați nici o clipă. Când suferi, ești singur pe lume. Și e nespus de dureros. Tu ai vrea să te îndrăgostești ”rău de tot”. Ce dulce ești, când spui așa ceva! Îți doresc să ți se întâmple! Sper că nu te vei îndrăgosti de cine nu merită. Ce păcat că nu-ți pot ieși în cale altfel, ca să te îndrăgostești de mine! Să mă ierți întotdeauna pentru că nu mă pot astâmpăra, pentru că am să te iubesc toată viața! Nu am fost rău, am fost doar nebun de legat. Fii pe pace, nu m-am… schimbat! Am găsit felicitarea ta, acasă, pe masă! Tu și cu Dumi! Vă sărut, că nu ați uitat! Nu am mai fost pe acolo de trei săptămâni. Dar voi fi în toate zilele la Borca, de pe 26 decembrie pînă pe 4 ianuarie. Poți să mă vizitezi, dacă vrei. Am făcut o pauză aici. M-am dus la Radu și i-am lăsat niște reviste ”Paris Match”. De o vreme, prin cineva, citesc în fiecare săptămână cîte șase numere din ”Paris Match”, toate din 1987 și 1988. Mai… uit de noi! Am să-ți vorbesc și despre alte lucruri, dacă-mi vei scrie. De fapt, ți-am mai trimis o scrisoare, cam în zilele în care mi-ai scris și tu. O vei fi primit?! Îți doresc un sfârșit de an frumos ca tine! Și să ai bucurii! Și să fii o fată bună mereu. Uite, LA MULȚI ANI! – și te sărut! O sărut și pe Dumi! Să fiți fericite! Cu dragoste, mereu, Aurel”
