Cartea de poezie / Mihai Hanganu: “Cutreierând prin amintiri”

Mihai Hanganu (născut la 12 noiembrie 1946, în comuna Hânţeşti, Suceava) revine în atenţia publicului cititor de poezie cu încă un tom: o carte de poezie în care şi-a adunat cele mai noi creaţii ale sale, inclusiv cele ocazionale, scrise cu prilejul unor evenimente culturale din oraşul în care trăieşte de vreo trei decenii.

Talent nativ, neprelucrat în laboratoarele generaţiilor literare succedate de la Macedonski încoace, autorul acestor amintiri (din copilărie) scrie despre idilismul vieţii de la ţară, în mijlocul naturii, despre vitalismul poporului român, despre miturile dar şi despre datinile în care a crescut.

Însă, în volumul apărut săptămâna trecută la Editura “Ateneul scriitorilor” din Bacău cu un titlu mai mult decât explicit, “Cutreierând prin amintiri”, deşi recuzita lirică e săracă, de un diletantism voios şi o elegie vetustă, compoziţiile sale sunt îngrijite, trădând o anume delicateţe şi nostalgie duiosă: “Un puiuţ de vrăbiuţă / Având cuibul pe-o crenguţă / A-ncercat timid să zboare / Dând uşor din aripioare. / N-a `nvăţat şi foarte mic / N-a zburat decât un pic / Prăbuşindu-se apoi / Pe o frunză de trifoi…” Autorul, aminteşte în anumite scrieri ale sale despre frumuseţea versului popular, cel cântat în satele noastre: “Ard-o focul viaţă! / S-a dus tinereţea. / Tinereţe ce-am avut / Şi uite cum a trecut…”, sau apelează, pentru a critica păcatele vremii, la fabule: “Într-o fermă de elită / De intruşi bine păzită / A cerut a fi primită / O oiţă rătăcită / Provenind din rasa pură / Cu CV-ul pe măsură /Şi recomandări procură / De la şefii ei de şură / Şi cum în procesul muncii / Pentr-un şef supus poruncii / Un CV puţin contează / A răspuns precum urmează: / Într-o fermă de elite / Precum suntem noi, de vite / AGA nu ne mai permite / Să primim oi rătăcite”. Cred că autorul are talent de fabulist, textele scris în acest registru fiind cele mai reuşite din carte. Ironicele texte, scrise “în direct”, ocazionale, din capitolul “Amintiri necenzurate”, deşi nesemnificative în plan liric, sunt deseori inspirate.

“Mihai Hanganu este fascinat de forţa şi puritatea naturii, de lumea satului, de ciclul sacru al anotimpurilor, de cutumele neştirbite, de logosul iniţial, de bucuria vieţii de zi cu zi, de sentimentul apartenenţei etnice, de dragostea pentru adevăraţii înaintaşi ai neamului, de nepătrunsele metafizicului şi de fiorul discret al credinţei strămoşeşti” – scrie, între alţii, universitarul Constantin Dram la finele cărţii.

Nicolae SAVA