0:00

EVENIMENTE CULTURALE

CARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Săptămâna viitoare se deschide

Târgul de carte “Libris 2014” Piatra Neamţ

Aflat la a IV-a ediţie, Târgul de carte “Libris 2014” Piatra Neamţ, îşi va deschide standurile săptămâna viitoare, timp de patru zile – în perioada 18-21 septembrie – şi va fi dedicat comemorării a 125 de ani de la trecerea în eternitate a marelui nostru humuleştean, Ion Creangă – aflăm de la iniţiatorul manifestării, criticul literar Cristian Livescu. Eveniment cultural de talie naţională, “Libris 2014” va aduce la Piatra Neamţ cele mai importante edituri din ţară, scriitori români şi de peste hotare, care îşi vor lansa apariţiile lor editoriale. În cele patru zile ale târgului vor avea loc mese rotunde, dialoguri între scriitori şi public, lansări de cărţi şi reviste, întâlniri cu scriitori români şi străini. La ediţia din acest an vor fi prezenţi la Piatra Neamţ doi scriitori din Italia, Pierfranco Bruni şi Bruno Rombi, univesitarul Ştefan Damian de la Cluj, academicianul Mihai Cimpoi de la Chişinău, scriitorii Mircea Dinescu, Mihai Tatulici, Mircea Diaconu, Ioan Holban şi alţii. Sub rezerva că până săptâmâna viitoare ar putea să intervină unele modificări în programul manifestării, vă prezentăm câteva repere din acesta.

În prima zi vor avea loc lansări de carte, printre autorii de pe lista organizatorilor fiind Adrian Alui Gheorghe, Adrian Romilă, Ioan Holban, Cristian Livescu, Ştefan Baghiu, Aurel Ştefanache, Dragomir Oprea, Lavinia Dumitrache Obreja, Constantin Virgil Gheorghiu, Virgil Savin, Mihai Hanganu, Florin Vasile Bratu, iar a doua zi va fi dedicată Inspectoratului şcolar, Casei Corpului Didactic şi Centrului de cultură şi arte “Carmen Saeculare” precum şi Editurii Doxologia. Vor fi lansate două cărţi de înţelepciune creştină, de Eugen Vrăjitoru, “Cuvinte de înţelepciune” şi “O viaţă închinată lui Dumnezeu”, cu pr. Veniamin Baicu de la Mănăstirea Rarău.

Sâmbătă va fi organizată o masă rotundă de către CECCAR Neamţ, cu tema “O profesiune de actualitate – expertul contabil”. În după amiaza zilei vor fi lansate cărţi ale editurilor Răzeşu, Limex, Capriccio, eLiteratura ş.a. Duminică vor fi lansate cărţi ale editurilor nemţene “Cetatea Doamnei” şi Crigarux”. Vom reveni cu amănunte pe parcursul desfăşurării târgului de carte.

De menţionat că Târgu de carte “Libris 2014”  este organizat de Consiliul Judeţean Neamţ, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ şi Societatea scriitorilor din judeţul Neamţ.

FILM

CARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În premieră în România: CRIPTA
* poate fi revăzut filmul BRUTELE, cu trei premii Oscar în palmares

În perioada 12-17 septembrie 2014, la cinema “Dacia” Panoramic vor rula două filme deosebit de interesante, unul (Cripta) rulând în premieră în România iar celălalt (Brutele) fiind un film mai vechi care are în palmares nu mai puţin de trei Oscaruri şi o garnitură de mari actori. De la ora 14 şi 16 va rula filmul CRIPTA. În Cripta, Leduc (Serge Riaboukine), om de afaceri francez, pregătește renovarea unui vechi cartier din stațiunea Băile Herculane pentru realizarea unui nou proiect imobiliar. În subsolul unei clădiri descoperă o veche frescă datând probabil de pe vremea romanilor. Aceasta ar putea fi clasată în patrimoniul național, iar lucrările de renovare ar putea fi întârziate, sau chiar abandonate. De unul singur încearcă să se descotorosească de ea, dându-i foc. Rămâne însă blocat în incinta imobilului. Va reuși el să supraviețuiască de unul singur, precum Robinson pe insula lui, găsindu-și calea către libertate?

CARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE, ZCH NEWS - sursa ta de informații

De la ora 18, în aceeaşi perioadă, va putea fi văzut (revăzut) filmul BRUTELE. Regizorul laureat cu trei premii Oscar, Oliver Stone, se întoarce pe marele ecran cu un thriller care reuneşte o distrbuţie de staruri formată din Taylor Kitsch, Blake Lively, Aaron Johnson, John Travolta, Uma Turman, Benicio Del Toro, Salma Hayek, Emile Hirsch şi Demian Bichir. Filmul se bazează pe romanul best seller al lui Don Winslow, inclus în 2010 în Top 10 al prestigiosului New York Times. Protagoniştii sunt întreprinzătorii din Lagnuna Beach, Ben (Johnson), un budist pacifist şi împăciuitor, prietenul lui cel mai bun, Chon (Kitsch), un fost soldat dn marina americană şi fost mercenar, care au afacere extrem de profitabilă – cultivă cea mai bună marijuana. Cei doi mai au ceva în comun – sunt îndrăgostiţi de frumoasa Ophelia (Lively). Trioul duce o viaţă idilică în orăşelul lor din sudul Californiei până în ziua când cartelul mexican Baja decide să intre în afacerea lor şi le impune să le devină parteneri. Capul cartelului este Elena (Hayek), care conduce cu mână de fier ajutată de fiorosul Lado (Del Toro), dar, ceea ce ea crede că ar trebui să fie o operaţiune simplă de preluare cu forţa a unei afaceri se dovedeşte un război în toată regula. Căci cu toţii, inclusiv alunecosul agent DEA (Travolta), corupt şi laş, au subestimat puterea prieteniei care îi leagă pe cei trei. Aşa începe o serie de manevre şi lupte cu miză pe viaţă şi pe moarte, o brutală bătălie a orgoliilor.

Articolul precedentINSCRIPŢII NEMŢENE / Silviu Roda şi revista „Front literar“
Articolul următorVorba lu` Adrian / Cum a făcut cinste Nichita Stănescu cu un bilet de tren (II)