Ministerul Sănătăţii a pus la punct un proiect de hotărâre în vederea schimbării datei privind obligativitatea utilizării cardului de sănătate. Astfel, dispozițiile propuse de minister dau un răgaz până la data de 1 aprilie 2015, timp în care asigurații și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale ar putea începe să utilizeze cardul de sănătate. Din 1 februarie până pe 31 martie cardul poate fi folosit în paralel cu adeverințele de asigurat și trimiterile actuale. De la 1 aprilie însă, cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii. Excepţie vor face doar persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză primirea acestuia.
Pentru situaţiile în care persoanelor asigurate cu vârsta peste 18 ani nu li s-a emis cardul naţional, aceştia fac dovada calităţii de asigurat pe baza documentelor în vigoare, respectiv verificarea în sistemul asigurărilor, pe site-ul casei de care aparţine, până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.
Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional vor depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate de care aparține, însoţită de cardul naţional, în situaţia în care acesta a fost distribuit, şi vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea către CAS la care este luat în evidenţă.
Totodata, prin respectivul proiect, se impune păstrarea și arhivarea de către casele de asigurări de sănătate a cardurilor naționale refuzate, precum și eliberarea ulterioară a acestora la solicitarea scrisă a asiguraților care au refuzat inițial. Proiectul inițiat de Ministerul Sănătății mai prevede și că dacă asigurații vor solicita, din diverse motive, eliberarea unui duplicat al cardului de sănătate, aceștia vor suporta cheltuielile de emitere și distribuire.
Cardul național de asigurari sociale de sănătate poate fi folosit doar pe teritoriul României și este diferit de cel european, care se folosește doar pe durata șederii temporare într-un stat membru al UE, SEE sau Elveția.
„Preconizăm că vom rămâne cu 12.000 de carduri nedistribuite, din totalul de 16.000. Sunt foarte mulți nemțeni care, din diferite motive, fie sunt plecați în străinătate, fie îl refuză, nu-și vor ridica acest card. Așa cum ne așteptam, termenul a fost prelungit pentru a da timp tuturor să-și ridice cardurile. De la 1 aprilie însă, este obligatoriu”, a declarat Radu Firăstrău (foto), director al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
Partidul Național Liberal susține cardul de sănătate și necesitatea acestuia în sistemul sanitar românesc. Într-un comunicat PNL se arată că „Partidul Național Liberal a atras atenția în nenumărate rânduri asupra necesității introducerii de urgență a cardului național de sănătate pentru a putea elimina risipa din sistemul sanitar. Cardul de sănătate nu va rezolva toate problemele sistemului, dar cel puțin prin intermediul acestuia vor fi oprite mare parte din fraudele din sistemul de sănătate. Partidul Național Liberal consideră cardul național de sănătate ca fiind unul din cele mai importante proiecte strategice în domeniul sănătății”.