Cardiacii, înțepeniți pe listele Policlinicii

Zarvă mare, ieri, la primele ore ale dimineții, pe holurile Policlinicii din Piatra Neamț. A fost ziua în care nemțenii cu probleme de inimă și-au făcut programări pentru luna iulie. Numai că programările au rămas doar pe foi, deoarece angajații de la Policlinică au o dilemă. În aceste zile ar trebui să aibă loc un concurs pentru un post de medic cu specialitatea Cardiologie la Secția de specialitate. Pentru examen există un concurent. Este vorba de un medic rezident, în ultimul an de studiu. Dacă va fi admis sau nu, oamenii de pe listele de așteptare pot fi distribuiți, în momentul de față, la 3 medici care oferă servicii medicale în Policlinică. În contextul în care medicul va reuși să ocupe postul scos la concurs, angajații de la Policlinică ar putea să aerisească listele supraîncărcate cu oameni care așteaptă să fie consultați.

„Sunt foarte mulți oameni care se prezintă pentru programări. Din păcate, din cauza numărului mic de doctori cardiologi, nu putem să programăm mai mult de 15 persoane într-o săptămână. Un număr prea mic pentru a putea acoperi necesarul”, a spus unul din angajații de la Policlinică. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Incendiu puternic la o casă din comuna Piatra Șoimului

Un incendiu a izbucnit marți, 16 decembrie 2025, în...

Video – foto. 4 ore de luptă cu flăcările la un incendiu din Voitinel

Importante forțe de intervenție au fost alocate în noaptea...

CONCERT EXTRAORDINAR „ECOURI DE IARNĂ”, ÎN PREAJMA CRĂCIUNULUI

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț aduce...