Caravana SMURD în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

smurd-caravanaCaravana SMURD – “Fii pregătit!” se va afla la Iași, în zilele de 1 şi 2 octombrie, în zona din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Vizitatorii vor fi așteptați între orele 10:00 – 18:00.

“În cadrul Centrului mobil de pregătire, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași vor susține cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență, dar și prezentări ale principalelor dezastre naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii. Prezentările vor fi însoțite de recomandări privind modul în care populația trebuie să reacționeze în cazul producerii unor astfel de evenimente”, potrivit unui comunicat de presă al ISU Iaşi.

Participanții vor putea viziona filme realizate de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, printre acestea regăsindu-se și cele realizate în cadrul campaniilor naționale de pregătire a populației “R.I.S.C.- Renunță. Improvizațiile Sunt Catastrofale” și “Nu tremur la cutremur”.

“Cursul va conține și o parte interactivă, în care paramedicii SMURD vor efectua exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, iar vizitatorii vor fi invitați să exerseze pe manechinele aflate în dotarea centrului. Centrul mobil dispune de o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a participanților. Cursurile de instruire medicală se adresează atât populației cât și profesioniștilor, în compunerea caravanei existând și o încăpere similară interiorului unei ambulanțe”, se mai menţionează în acelaşi comunicat.

Detalii despre caravana SMURD, AICI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...