În perioada 22-24 februarie, Caravana #Oamenicamine, o campanie de informare privind importanţa şi beneficiile vaccinării anti-COVID 19, va ajunge în judeţul Neamţ.
Prima oprire este în municipiul Piatra-Neamţ, unde sesiunea de infomare va avea loc mâine, 22 februarie, orele 10-14, în mini-studioul caravanei ce va fi amplasat în parcarea Shopping City Piatra Neamț. A doua zi caravana ajunge în Târgu Neamţ şi la Vânători, urmând ca pe 24 februarie să se desfășoare informări la Borleşti şi Tazlău.
Campania, iniţiată de oameni de business din 25 de companii, este organizată de Asociaţia FilmEvent şi a debutat la Bucureşti, în noiembrie anul trecut. Până acum, caravana a trecut prin judeţele Dolj, Olt, Argeş, Tulcea, Ialomiţa, Galaţi şi Mureş, în localități urbane și rurale. Potrivit organizatorilor, peste 1.500 de români au ales să se vaccineze ca urmare a acestei campanii, iar 30 de medici au participat la sesiunile informative.
În pliantul informativ (sursa foto) intitulat sugestiv “România în genunchi“, iniţiatorii acestei caravane afirmă: “Cifrele nu arată bine. De fapt, arată atât de prost încât nu mai vorbim despre criza sanitară, criza economică, criza politică sau despre criza socială. Vorbim despre falimentul unei naţiuni, un eşec umanitar şi drame personale“.
Angela Croitoru