Captură record: 100.000 de țigarete găsite într-o mașină

tigari-contrabanda-08Polițiștii de la Secția Rurală Români, aceiași care au prins, vineri seara, o femeie de 56 de ani cu 100 de pachete de țigări de contrabandă în mașină, au făcut o altă captură, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, De data asta, mult mai impresionantă. Ei au oprit în trafic un bărbat, de 46 de ani, din Moldoveni, și au găsit în autoutilitara acestuia 100.000 de țigarete.

”În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei conduse, au fost identificați 11 saci din rafie și două sacose, în care se aflau pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

”În total, polițiștii au confiscat 500 de cartușe de pachete țigări, respectiv 5.000 de pachete de țigări, care nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Republica Ucraina. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006”.

Și polițiștii din Bacău au confiscat 3.171 de pachete de țigări din mașina unui bărbat, de 36 de ani, din județul Suceava. Bărbatul a fost oprit în localitatea Cleja și condus la Biroul Vamal Bacău, unde s-a procedat la percheziţionarea autovehiculului şi numărarea pachetelor de ţigări. În final țigările și mașina au fost confiscate, iar șoferul a fost reținut pentu 24 de ore, urmând să fie prezentat parchetului, cu propunerea de arestare preventivă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Tânăr fără permis, arestat preventiv pentru un accident cu un rănit la Sagna

Un accident rutier a avut loc duminică, 30 august,...

Neamț. Activități de prevenție și de control intensificate în septembrie

Începând din 7 septembrie, polițiștii rutieri își vor intensifica...

Operațiunea europeană SPEED ajunge în Neamț

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Cardul de sănătate va putea fi folosit și după data de 1 septembrie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că persoanele...

Ploi în toată țara! ANM anunță averse, descărcări electrice, izolat grindină!

Meteorologii Administrației Naționale anunță o zi de marți (1...