Candidaţii PDL doar cu girul lui Băsescu

Udrea-Elena-Gabriela

“Cine va candida din partea PDL trebuie să aibă girul lui Traian Băsescu”. Declarația îi aparține deputatului PDL Elena Udrea. Întrebată despre intenția de a-și depune candidatura în PDL pentru a reprezenta formațiunea la alegerile prezidențiale de anul viitor, deputatul Udrea spune că problema se pune altfel. Nu cine este candidatul PDL, ci dacă va exista un singur candidat al Marii Drepte. “Discuții în PDL au fost, pentru că un astfel de demers este important pentru orice politician. Decizia se ia nu numai după o analiză a șanselor personale, dar și a susținerii de care ai nevoie din partea partidului. Înainte de a se vorbi de un candidat, trebuie să vorbim de unitatea Dreptei. Este nevoie de un singur candidat, al Dreptei, iar eu am spus acest lucru de mai multe ori. Este nevoie de un singur partid, mare, nu de o alianță – cum a fost ARD. Din ce în ce mai mulțI colegi și politicieni sunt de acord cu mine și până nu decidem ce facem cu acest proiect, nu mă gândesc la candidatură. Aștept să avem o concluzie și o decizie pe vehiculul politic al candidatului”, a declarat Elena Udrea. Aceasta spune că, la ultimele discuții din PDL, și conducerea partidului – reprezentată de Vasile Blaga – a achiesat la această idee: “La ultima discuție, președintele Blaga a agreat ideea unui singur partid de centru dreapta. Rămâne acum să se pună în practică. Dacă vor, atunci se poate. Dacă liderii vor să construiască, se poate face această organizare până la finele anului”. Totuși, Elena Udrea a încheiat subiectul cu o precizare ce poate fi interpretată ca și amenințătoare. “Oricine va candida din partea PDL sau din partea marelui partid de dreapta trebuie să aibă girul lui Traian Băsescu. Altfel, înseamnă că nu înțelege ce se întâmplă în România. Cine va fi împotriva lui Traian Băsescu nu știu dacă își va risca propria carieră politică, dar sigur va risca poziția PDL”. În vară, când Elena Udrea a recunosc că visează la o candidatură la funcția de președinte, aceasta l-a adus iar în discuție pe președintele României, arătându-se mulțumită că, după mulți ani, președinte Băsescu a admis posibilitatea ca o femeie să conducă țara.

Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...