În anii ’70, sala „Ceahlăul” a găzduit o serie de meciuri internaţionale importante, iubitorii sportului fiind realmente “răsfăţaţi” din acest punct de vedere. În această categorie a partidelor de elită a intrat şi dublul “duel” amical de volei dintre selecţionatele masculine ale României şi SUA, care se pregăteau pentru participarea la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Munchen (1972).
“Echipa noastră se găseşte în «faza repetiţiilor generale» dinaintea calificărilor din Franţa, iar formaţia oaspeţilor se recomandă, la rându-i, ca un partener valoros, cu individualităţi notabile, care sperăm că va da o ripostă ambiţioasă sportivilor antrenaţi de Nicolae Sotir. Din echipa română nu vor lipsi Udişteanu, Stamate, Schreiber, Codoi, Dumănoiu”. (Ceahlăul, miercuri, 16 iulie 1972)
Ambele jocuri au fost câştigate de tricolorii, şi nu oricum, ci într-un mod categoric. Dacă în primul joc americanii au făcut doar 16 puncte, în al doilea ei au reuşit să-şi dubleze “averea” dobândită în confruntarea inaugurală.
“Primul joc, găzduit miercuri seara de sala Ceahlăul, a avut o desfăşurare într-un singur sens, cum se spune la fotbal. Oaspeţii, obosiţi de drumul lung din ajun (20 de ore cu avionul şi jumătate de zi cu autocarul) au fost o pradă uşoară pentru sextetul român, care timp de circa o oră a zburdat pur şi simplu pe teren. Datorită replicii palide a partenerilor, jucători noştri au avut posibilitatea să încerce tot felul de combinaţii prin care au destrămat dispozitivul apărării adverse. Americanii s-au străduit să nu cedeze seturile la diferenţe prea mari, dar cu toate străduinţele lor nu au reuşit să ţină piept iureşului dezlănţuit de tricolori. Scorul meciului: 3-0 (5, 4, 7) pentru România. Dezamăgiţi oaspeţii au promis să facă un joc mai bun în partida din ziua următoare şi s-au ţinut de cuvânt. Nu numai că echipa a apărut complet schimbată, dar a şi impresionat prin resursele de care dispune. Formaţia lui Nicolae Sotir a fost pusă chiar din primul set în dificultate şi cu greu şi l-a adjudecat, după ce fusese condusă cu 14-13. Diferenţa de pregătire fizică, favorabilă românilor, precum şi capacitatea lor tactică superioară aveau să-şi spună cuvântul în continuare. Echipa noastră a câştigat, mai uşor, următoarele două seturi încheind jocul cu o nouă victorie: 3-0 (14, 7, 11). În cele două meciuri am remarcat pe: Schreiber – cel mai bun de pe teren, Udişteanu, Stamate, Bartha, Oros – din echipa română, Kilgour, McFarland, Stanley – din echipa americană”. (Aurel Brebeanu, Ceahlăul, vineri, 28 iulie 1972)
Ana MOISE
