dscn5490Camera de Comerț și Industrie Neamț a făcut un bilanț al firmelor care au ieșit pe ”plus” în anul 2015 și le va evidenția în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Topului firmelor nemțene, eveniment ce va avea loc în 30 septembrie, la Hanu Ancuței.

În acest an, topul firmelor nemțene încearcă să-i aducă în fața dumneavoastră pe cei care, într-adevăr, sunt susținătorii pieței economice și sociale din județ, având în vedere că sunt firmele care s-au clasat în primele trei locuri din toate domeniile de activitate. Este un context destul de greu, dar ei sunt cei care au înțeles că trebuie să investească în tehnologie, în resursa umană, în marketingul și managementul firmelor. Aceștia sunt oamenii pe care comunitatea noastră trebuie să-i cunoască și să-i respecte, pentru că, datorită curajului lor, uneori a unor eforturi deosebite, societatea merge înainte”, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, Mihai Apopii, președintele CCI Neamț.

La sfârșitul anului 2015, din cele peste 10.000 de firme care au depus bilanțul, aproximativ 3000 îndeplinesc condițiile pentru a intra în top. Pe primele 3 locuri, din toate domeniile de activitate, se regăsesc 972 de firme. Mihai Apopii a adăugat că, în general vorbind, economia județului a crescut cu 7%, în condițiile în care Neamțul a rămas cu câteva probleme nerezolvate care-i frânează progresul: ”Nu avem o rețea, o structură rutieră care să ne ajute să ne scoatem produsele afară cu costuri minime. Avem o demografie negativă, care ne afectează pe termen mediu și lung. Încă nu s-a ajuns la un final privind reorganizarea învățământului profesional în sistem dual, așa cum cer firmele. Apoi, faptul că există această migrație a forței de muncă valoroase – vorbim de persoane cu vârste între 25-55 de ani, meseriașii apți de muncă – înspre țările din Vest și, intern, dinspre Moldova și Oltenia spre Transilvania afectează serios activitatea în plan economic. În condițiile în care ne desfășurăm activitatea acum, linia de demarcație între un întreprinzător performant și unul care dispare este foarte subțire”.

Privind în toate bilanțurile depuse de agenții economici, cifra de afaceri pe Neamț se plasează pe la 2.252 milioane de euro, mai mare cu 147 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 7% față de anul 2014. Cea mai mare creștere, de 19%, înregistrată pe domenii de activitate, a fost în rândul Serviciilor. Agricultura și Silvicultura au scăzut cu 5%, domeniul Construcții a crescut cu 15%, Cercetare-Dezvoltare a scăzut de la 19,21 milioane la 13,96 milioane euro, iar domeniul Comerț și turism a crescut cu 11%.

La ediția din acest an a Topului firmelor nemțene și-au anunțat prezența președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, precum și președinții Camerelor din județele regiunii nord-est. (M. TEODOROF)

Articolul precedentPrevenirea criminalităţii la Bacău, Iaşi şi Neamţ
Articolul următorDr. Lazăr a câștigat în instanță șefia Spitalului Județean și 10.000 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.