CAMPANIE Ceahlăul și Mesagerul: Casă pentru cinci îngeri!

În toamna lui 2012, Mesagerul de Neamț aducea în fața dvs. cazul unei familii din Borlești – mamă și 9 copii – care riscau să ajungă pe drumuri din cauza unor conjuncturi nefaste, deși nu meritau. Vă ceream atunci ajutorul pentru a strânge 6.000 de euro, pentru a ajuta familia Vieru să-și cumpere o căsuță doar a sa, în care copiii să crească fără teama că de pe-o zi pe alta vor fi nevoiți să se mute. Atunci, în mai puțin de două luni, s-au strâns banii necesari, iar astăzi familia Vieru e la casa ei.

Acum, venim în fața dvs. cu un alt caz. De data aceasta, nu vă facem cunoștință cu 9 îngeri, ci numai cu 5. Familia Ignat, din satul Marginea de Agapia, este pe punctul de a fi evacuată din locuință. Prin grija și eforturile părintelui paroh Dumitru Irina și ale învățătoarei Elena Ioniță, s-a găsit o casă de vânzare, în satul Filioara, dar e nevoie de 32.000 de lei, bani pe care, evident, familia Ignat nu îi are și nici nu are de unde-i găsi. Împreună, însă, putem face asta!

Cei care vor și pot să ajute, sunt mai mult decât bineveniți, indiferent că vin cu bani, haine, alimente sau orice alt dar făcut din inimă. Nu e ușor, dar nici imposibil!

 copii agapia

Asociația Social-Umanitară ”Sf. Ioan de la Neamț”
Județul Neamț, sat Filioara – comuna Agapia
CIF17993359
Cont RO09RNCB3720090198
deschis la BCR Târgu Neamț

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...