Camera de Comerţ Neamţ inaugurează Biroul Unic

camera-comert-02Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț organizează, marți, 29 noiembrie, de la ora 10:00, la Pavilionul Expozițional (Piatra Neamț, bd. Republicii, nr. 17), deschiderea oficială a Biroului Unic, se precizează într-un comunicat de presă.

„Scopul Biroului Unic este de a reuni într-un singur loc serviciile descentralizate și de a oferi servicii gratuite de consultanță celor care doresc să înființeze o nouă afacere sau să o dezvolte pe cea existentă și au nevoie de informații pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și a altor acorduri de funcționare. De asemenea, se dorește organizarea unor seminarii de instruire și informare a agenților economici pe diferite subiecte de interes”, a declarat dl. Mihai Apopii, președintele CCI Neamț.

Biroul Unic va funcționa la sediul Camerei de Comerț și Industrie Neamț din Piatra Neamț, bd. Decebal nr. 33, iar întâlnirile  vor avea loc în cea de a doua zi de marți a fiecărei luni, între orele 9:00 – 12:00.

birou-unic-jugan-arsene-dobrila-apopiiLa aceste întâlniri vor participa reprezentanții instituțiilor semnatare ale Acordului: Primăria Piatra Neamt, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, Inspectoratul de Poliţie Județean Neamţ, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamț, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamț, Direcţia de Sănătate Publică Neamț, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamț, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, Agentia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamt, Direcţia Agricolă Judeteana Neamţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamț, Biroul Vamal de Interior Neamţ, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ și  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Neamţ.

Informații suplimentare se pot obţine la telefon 0233/216663 sau pe e-mail la adresa [email protected]. Persoana de contact este dna. Liana Botezatu. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...