* 3 octombrie 1999 – A murit Iustin Balan, inginer şi jurnalist (n. 10 iulie 1927, la Hangu). Absolvent al Liceului „Petru Rareş” şi al Facultăţii de agronomie din Iaşi. A fost director, timp de 22 de ani, a silozurilor Direcţiei Generale al Arhivelor de Stat şi consilier în DGSR Bucureşti. A fost corespondent al ziarelor “Ora” şi “Jurnalul Naţional” şi cel care a înfiinţat “Oglinda Nemţeană”. A lăsat o carte de interviuri „101 trageri de limbă”, în 1999.

* 4 octombrie 1922 – S-a născut, la Piatra Neamţ, medicul Simion Purice, prof. univ. dr. Absolvă Liceul „Petru Rareş” şi Facultatea de medicină Bucureşti (doctor în medicină din anul 1949). A deţinut funcţia de director al Institutului Naţional de Medicină Internă, a conferenţiat la congrese internaţionale de specialitate de la Paris, New York, Los Angeles, Atena, Berlin, etc. Este membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. A fost redactor şef al “Revistei medicale”. A lăsat câteva lucrări de specialitate precum “Medicină internă” (2 volume), “Tratat de alergologie”, “Clinica medicală” (2 volume), “Tratat de medicină internă”. A trecut la cele veşnice la 20 august 1996, la Piatra Neamţ.

* 4 octombrie 2003 – A murit Elisabeta Rizea, o eroină a luptei anticomuniste.  Împreună cu soțul ei a sprijinit activ un grup de rezistență anticomunistă A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste. A executat 12 ani de închisoare.

hero lupescu

* 4 octombrie 2007 – A murit regizorul Hero Lupescu. S-a născut la 17 iunie 1927 şi a absolvit în 1955 Facultatea de regie din cadrul Institutului de artă teatrală “Lunacearski” Moscova. A obţinut licenţa cu spectacolul “Evghenii Oneghin” de Ceaikovski la Opera din Timişoara şi a debutat apoi în 1956 la opera bucuresteană, cu “Tosca” de Puccini.  A lucrat la Opera Naţională Bucureşti (ONB) timp de 34 de ani, iar de-a lungul carierei a pus în scenă 223 de spectacole. Totodată el a regizat spectacole şi la Opera din Sarajevo sau Opera din Ankara. Hero Lupescu a montat unele spectacole controversate sau criticate, printre care “Traviata în blugi”. Este laureat al unor premii importante, printre care Premiul criticii muzicale “Mihail Jora”. În 1989, regele Hassan al Marocului i-a conferit Legiunea de Onoare. Regizarea spectacolului de deschidere a celei de-a XXV-a ediţii a Jocurilor Olimpice din Spania, în 1922, i-a adus Premiul Olimpic “Colanul de Argint”. A fost decorat în 2001 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.

* 5 octombrie 1902 – S-a născut scriitorul Zaharia Stancu, la Salcia, Teleorman (d. 5 decembrie 1974, Bucureşti), prozator român, director de teatru, poet și publicist. Romanul său, “Desculț”, a cunoscut o apreciere unanimă în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al limbii române și parcurgând globul “în sandale de aur”. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, post pe care l-a ocupat pentru mai bine de 20 de ani. A fost membru titular (din 1955) al Academiei Române și Președinte al Uniunii Scriitorilor din România (cel mai bun preşedinte din câţi a avut USR). I s-a acordat Premiul de stat pentru literatură, iar în 1971 a primit Premiul european Herder, din partea guvernului austriac.

ioanid romanescu 02

* 5 octombrie 1937 – S-a născut poetul Ioanid Romanescu. A făcut şcoala primară în satul natal, a urmat Şcoala normală Vasile Lupu din Iaşi, apoi, după întreruperi şi reluări, Filologia ieşeană, 1962-1968. Între timp şi după aceea, a fost profesor de ţară, inspector la Casa de creaţie Iaşi, metodist, corector la revista Ateneu, iar din 1972 până la pensionarea medicală, în 1981, redactor la “Convorbiri literare” (unde a deţinut şi rubrica Poşta literară). Debutase cu poezii în Iaşul literar, 1961, iar în volum cu “Singurătatea în doi”, 1966. A publicat cu destulă consecvenţă aproape 20 volume de poezii. A obţinut Premiul Academiei în 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Volume mai cunoscute: “Presiunea luminii”, “Energia visului”, “Dilatarea timpului”.

* 5 octombrie 1945 – S-a născut, la Sărata, Dobreni, profesorul Neculai Avadanei, din 1993, preşedintele SSMR, Filiala Neamţ. A fost unul dintre preferaţii profesorului Constantin D. Borş. A fost profesor la Liceul “Petru Rareş” şi la Liceul Auto. Este autorul cărţii “De la matematica elementară spre matematica superioară”.

* 6 octombrie 1919 – S-a născut sublocotenentul Mihai Oprea, în Bălţăteşti, cel căzut la datorie pe front, în Cehoslovacia şi care a lăsat în urma sa un sensibil jurnal de front (devenit carte), pe care l-a ţinut până în clipa când o mitralieră inamică  i-a întrerupt scrisul. A fost al şaptelea din cei 8 copii ai familiei Costache şi Smaranda Oprea. A terminat liceul la Roman, în 1941, iar doi ani mai târziu a absolvit Şcoala de ofiţeri de artilerie, fiind repartizat la Grupul special motomecanizat din Câmpina. În acelaşi an dă examen şi este admis la Facultatea de drept din Bucureşti, dar nu o frecventează pentru că, în lunile septembrie şi octombrie 1944 participă la operaţiunile militare din Transilvania, iar din primăvara anului viitor – la luptele din Ungaria şi Ceahoslovacia. La 18 februarie 1945 moare în Cehoslovacia, la Cota 695, fiind înmormântat, împreună cu alţi 500 de ostaşi români, de guvernul cehoslovac, în Cimitirul eroilor români din oraşul Zvolen. Familia îi aduce osemintele în ţară în 1978 şi este reînhumat, în prezenţa unui grup de veterani şi ofiţeri activi din Garnizoana Piatra Neamţ, în cimitirul din comună.

petre tutea

* 6 octombrie 1902  – S-a născut Petre Ţuţea, la Boteni, judeţul Argeş (d. 3 decembrie 1991, la Bucureşti), eseist, filosof, economist. Născut în familia unui preot ortodox, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung Muscel și la Liceul „George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept în acelaşi oraş, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum laude, iar din 1933 a fost referent în Ministerul Comerțului și Industriei. Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română de la Berlin, unde s-a întâlnit cu Nae Ionescu, iar între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior. În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat după 6 septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale. Între 1940-1944 a fost Șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale. Este arestat de către autoritățile comuniste și anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953) apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 și este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

* 6 octombrie 1974 – S-a născut pictorul şi profesorul Oliv Bezem. Absolvent al Liceului “Octav Băncilă” din Iaşi şi al Academiei de arte decorative, profesor al Liceului de artă Piatra Neamţ.

* 9 octombrie – Ziua Mondială a Poştei, zi pe care comunitatea internaţională a dedicat-o muncii poştaşilor. Sărbătorind Ziua Mondială a Poştei, lumea întreagă recunoaşte importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în acest domeniu.

* 9 octombrie – Ziua Naţională a Holocaustului. Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost marcată în 2004. Memorialul Victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat la 8 octombrie 2010, cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului.

Articolul precedentEPOCA DE PIATRA NEAMȚ
Articolul următorPersonalitatea săptămânii / PETRU MISSIR