26 august este Ziua Internațională a Câinelui, zi în care şi poliţiştii care au astfel de ajutoare necuvântătoare, gata să-şi dea viaţa pentru partenerii lor, îi sărbătoresc.
În dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, se află nouă exemplare de câini de poliție, dresaţi pe anumite specializări. Pentru a deveni câine polițist, aceştia au parcurs un dresaj de specialitate, care se efectuează la Sibiu, în cadrul unității specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cuprinde două etape: dresajul general și cel de specializare. În afară de acest dresaj, zilnic, împreună cu coechipierii săi canini, polițiștii efectuează câteva ore de antrenament.
“Din copilărie îmi plăceau câinii polițiști. Îmi aduc aminte că mă uitam fascinat la “Comisarul Rex” și la “Nume de cod K-9” și îmi imaginam ce legătură frumoasă se poate construi între un câine și un polițist. Am fost extrem de încântat când, pe parcursul evoluției mele profesionale, am primit în dotare un câine. Câinele este un partener de nădejde în misiunile pe care le executăm în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, atât pentru mine cât și pentru ceilalți colegi, pentru că, la nevoie, protejează întreaga echipă. Este o relație de încredere pe care ne-am consolidat-o în timpul petrecut împreună în antrenamente, în timpul de îngrijire și chiar și în momentele de relaxare și joacă. Ne înțelegem din priviri și mă pot baza pe el, atât eu cât și echipa din care fac parte la fiecare intervenție”, povesteşte partenerul SAS al lui Jimy. Despre Jimy, câinele ce îl însoţeşte pe luptătorul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din IPJ Neamț şi Oscar, partenerul unui poliţist de la Biroul Criminalistic din Roman găsiţi un material detaliat aici ).
Câinii de poliție se folosesc în misiunile cu un grad ridicat de risc, unde se cunosc informații cu privire la persoane recidiviste, periculoase și la misiunile de restabilire a ordinii publice. Prin prezența lor descurajează acțiunea oricărei persoane recalcitrante.
Ca membri ai echipei de intervenție, câinii sunt folosiţi în protecția membrilor echipei de intervenție, descinderi și percheziții domiciliare, cercetarea terenurilor acoperite, blocarea unor zone și prinderea celor care încearcă să scape din dispozitiv și nu se supun somațiilor legale, dar şi pentru restabilirea ordinii publice, potrivit informaţiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu.
Relația dintre polițist și partenerul canin este una profundă, de multe ori trecând împreună prin situații de pericol, în care o bună sincronizare este extrem de importantă. Acești parteneri necuvântători, sunt perfect echilibrați din punct de vedere psihic și pot face față oricăror tipuri de solicitări din partea muncii de poliție.
Angela Croitoru