O parte dintre copiii de la Căciulești, în curtea dispensarului
24 septembrie: O parte dintre copiii de la Căciulești, în curtea dispensarului

Cauza pentru care 22 de copii de la grădinița din Căciulești-Girov și un cadru didactic au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au umplut de bube, în 24 septembrie, rămâne încă un mister.

Căutarea factorului declanșator a luat final, din punctul de vedere al DSP Neamț, odată cu rezultatele probelor de apă recoltate de la școală.

„Rezultatele analizelor probelor de apă au ieșit neașteptat de bune. Atât chimic, cât și microbiologic. Chiar am transmis către conducerea școlii sfatul ca elevii să nu cumpere apă îmbuteliată, pentru că este foarte bună cea din sursa proprie a școlii. Puțul de apă este săpat foarte adânc și, în acest fel, apa care ajunge la suprafață este foarte curată și bună de băut”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț.

În concluzie, a căzut și a treia variantă, și cea mai plauzibilă, cea care ar fi fost posibilă cauzatoare de bube. Dacă din cele trei ipoteze inițiale – apa, substanțele folosite la dezinsecție și chiar cornul și laptele – nu a mai rămas niciuna, rămâne întrebarea, evident retorică: ce a cauzat, până la urmă, bube, amețeli și alergodermii copiilor din Girov? (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentProgram „liber ales” în școli, de Ziua internațională a Educației
Articolul următorManifestări de Zilele Casei Corpului Didactic – Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.