ŞTIRE ACTUALIZATĂ Procurorii l-au reţinut pe Băsescu doar 20 de minute

Fostul preşedinte al României este acuzat de şantaj
Fostul preşedinte al României este acuzat de ameninţare şi şantaj

ACTUALIZARE: Traian Băsescu a petrecut doar 20 de minute în sediul Parchetului General. El a solicitat ca avocatul său, Dan Apostol, să studieze dosarul, iar procurorul de caz a permis acest lucru, afirmă surse judiciare, citate de Antena 3. Ca urmare, Traian Băsescu va reveni săptămâna viitoare la Parchetul General pentru o nouă audiere, ziua fiind stabilită de comun acord cu procurorul. Fostul preşedinte a dialogat putin cu procurorul şi a refuzat sa stea de vorba cu avocatul Lucian Bolcaş. La plecare, ca şi la sosire, Traian Băsescu nu a făcut declaraţii şi a fost huiduit de oamenii adunaţi în faţa Parchetului.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns miercuri, 18 martie, la Parchetul General, unde urmează să fie audiat de procurori în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de amenințare și șantaj, conform Agerpres. Băsescu nu a declarat nimic la intrarea în sediul Parchetului General. Fostul președinte era așteptat de circa 20 de persoane care scandau lozinci împotriva sa.

„Am calitatea de suspect. Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat că sunt suspect”, declara luni Traian Băsescu, adăugând că se va prezenta în fața procurorilor pentru că respectă instituțiile statului.

Procurorii au reluat ancheta în acest dosar după ce Traian Băsescu și-a încheiat mandatul și a rămas fără imunitate.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate. În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucura de imunitate. Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior. În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutea pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...