politia noapteaO tânără de 19 ani a ajuns să fie “ridicată” de poliţişti, împreună cu prietenul şi un alt bărbat în vârstă de aproape 50 de ani, după ce a sunat la Poliţia municipiului susţinând că este „sechestrată”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, este pentru a doua oară în ultimele trei zile când tânăra procedează în acest fel. Ba mai mult, pentru că nu ştia unde se află, „sechestrata” a ieşit din apartament, a coborât în faţa blocului şi a dat adresa de pe tăbliţa montată la intrarea în scară, după care s-a reîntors în apartamentul cu pricina. Incidentul s-a petrecut pe Calea Naţională, undeva lângă Şcoala 11, toţi cei din apartament fiind ridicaţi şi conduşi la Poliţie pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate, tânăra, Ancuţa H., de 19 ani, a fost amendată cu 100 de lei pentru alertarea fără motiv a organelor de poliţie. Asta după ce poliţiştii au descoperit că tânăra a mers de bună voie în acel apartament. Mai mult, tânăra a recunoscut că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că a sunat de fiecare dată la Poliţia municipiului doar pentru că i s-a părut că cei doi vor să o ţină cu forţa în apartament.

Articolul precedentBOTOŞANI: Francez prins cu 118 km/h prin oraş
Articolul următorBACĂU: Grevă pentru personalul nedidactic
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.