Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani, a anunţat că bugetul pe anul 2015 va fi aprobat în a doua parte a lunii februarie. La această dată, şefii din primărie lucrează la proiectul bugetului, urmând ca acesta să fie lansat în dezbatere publică.
“Suntem într-un stadiu avansat de finalizare a proiectului de buget. Din total impozite şi taxe colectate pe plan local, în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, aproape jumătate din sumă merge spre achitarea datoriilor către bănci pentru proiectele făcute până în 2012. Dacă la asta se mai adaugă susţinerea serviciilor publice, cum ar fi trasport public, ordine publică, subvenţia la termie şi cultură, toate fondurile colectate din taxe şi impozite locale sunt efectiv consumate. Practic, taxele şi impozitele locale ne asigură doar funcţionarea, nu ne permit dezvoltarea. Dezvoltarea o facem cu fonduri europene”, a declarat primarul.