Vremea caldă şi lipsită de precipitaţii din acest sezon rece nu a scutit SC Urban Serv SA de cheltuielile cu activitatea de iarnă, relatează „Botoşăneanul”. Pentru luna decembrie şi jumătate din ianuarie societatea Consiliului Local Botoşani are o factură de circa 800.000 de lei pentru municipalitate. Cuantumul provine cu precădere din serviciile prestate la finele anului trecut, când de fapt s-a şi înregistrat singura ninsoare mai serioasă. În schimb, compania a achiziţionat la începutul iernii, de la Borzeşti şi Târgu Ocna, material antiderapant, astfel încât în februarie a intrat cu stocuri valorice de circa 700.000 de lei.
„În perioada 24 decembrie – 10 ianuarie combinatele nu prea lucrau şi date fiind prognozele meteo care anunţau ninsori, am achiziţionat materiale să avem stocul necesar”, a declarat Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Acesta a adăugat că depozitul unităţii este plin cu material antiderapant şi că societatea pierde din punct de vedere financiar de pe urma lipsei zăpezii. Pe de altă parte, compensează totuşi prin activitatea de salubrizare.