0:00

Bookfest 2013: Lansarea antologiei  “Născut în `58”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vineri, 31 mai, de la ora 16, la Târgul de carte Bookfest 2013, de la Bucureşti, la standul Editurii Cartea Românească, va fi lansată antologia “Născut în `58”. Am solicitat realizatorului acestui proiect editorial, poetul Adrian Alui Gheorghe (foto), câteva informaţii despre acest volum.

“Ideea acestei antologii mi-a venit cu un an, doi în urmă, cînd la un eveniment poetic din capitală ne regăseam mai multe nume cu toţii avînd în buletin şi în destin anul naşterii 1958. Atunci am venit cu propunerea de a ne constitui într-o grupare… întîmplătoare. Dar oare hazardul a lucrat în acest caz? Nu cumva destinele sînt, în mare proporţie, rodul contextelor? După un an, doi de “mestecare” a ideii, am ajuns la concluzia că anul 2013 este unul propice, pentru că ne uneşte, de data asta şi aniversarea a 55 de ani. În final, în faţa definitivării proiectului vorbim acum de 9 poeţi şi un critic. Nu am gîndit antologia pe tiparul baladei Meşterul Manole, cu cei 9 meşteri mari, calfe şi zidari, fiindcă ar trebui să spunem, în acest caz, că Vasile Spiridon, criticul, ar fi un meşter cu numărul 10, care-i şi (conform baladei) întrece. Fiind vorba de 9 scriitori meşteri, serioşi, profesionişti, întrecerea este a fiecăruia cu el însuşi, după cum şi-a croit, la modul remarcabil, memorabil, fiecare drumul propriu. Poeţii selectaţi (de soartă, de zodie, de destin) sînt, în ordine alfabetică: Adrian Alui Gheorghe (Piatra Neamţ), Vasile Gârneţ (Chişinău), Liviu Georgescu (New York), care se alătură bucureştenilor Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu şi Varujan Vosganian. Criticul nostru, el însuşi născut în 1958, este Vasile Spiridon, universitar la Bacău, cel care scrie şi prefaţa antologiei. E posibil să mai fie autori născuţi în acelaşi an, la o eventuală nouă ediţie îi putem adăuga spre cîştigul ideii şi al antologiei. Un poet născut în anul 1954 spunea că cei din acel an s-au născut din entuziasmul trăit de părinţi la moartea lui Stalin. Chiar că a meritat să naşti un artist, ca să faci uitată viaţa unui călău! Cînd ne-am născut noi, entuziasmul despre care am pomenit mai sus trecuse, dădeau năvală alte binefaceri ale perioadei de edificare a socialismului. În anul 1958 nu se punea la cale doar colectivizarea agriculturii şi nu erau înfundate închisorile politice cu intelectuali, intimităţile familiilor şi ale părinţilor noştri erau insuflate de disperare şi dragoste, din care se presupune că am apărut noi. E şi o chestiune providenţială ca în acelaşi an să se nască atîţia scriitori care au ceva de spus, voci diferite, dar de luat în seamă de orice istorie a literaturii”.

 

Nicolae SAVA

Articolul precedentBani cu duiumul pentru 1 iunie și Zilele Orașului
Articolul următorFinanțele au luat 72.000 de lei Primăriei Piatra Neamț

5 COMENTARII

  1. Suferiti de complexul inferioritatii! Va credeti artisti providentiali si nemuritori,”aparuti din disperare si dragoste, voci diferite dar de luat in seama de orice istorie a literaturii” (asta e pohta voastra cea mare, includerea in Istoria literaturii romane (dar nu veti fi inclusi!)- aveti noroc ca nu mai traieste „Divinul: ca v-ar spune-o de la obraz!).
    Adevarul e ca nu stiti pe ce lume traiti!
    In fond, who are you- cum ar spune englezul, daca v-ar citi?!?
    Niste anonimi, aspiranti la gloria eterna, care mizgalesc hirtia …

  2. Trebuie să ne bucure apariţia fiecărei cărţi, mai ales când aflăm despre semenii noştri, pe lângă care, unii dintre noi, uneori, trecem fără să-i ştim sau ne facem că nu-i ştim. Felicitări iniţiatorului şi editurii realizatoare.
    PS. Pentru cine nu ştie, profesorul, criticul literar Vasile Spiridon este din Judeţul Neamţ, din Comuna Girov.

  3. Da tu cine esti, Tomso, de-ti dai cu parerea despre lucruri la care nu te pricepi?
    Iti dau un sfat; decit ai posta prostioare pe forum, mai bine ai mai scrie o carte despre „maestru” Bilvescu, ca nu mai are lumea ce citi!…

Comentariile sunt închise.