Un autoturism care figura ca fiind sustras din Marea Britanie a fost descoperit de polițiștii nemțeni la un control de rutină ce a avut loc în trafic pe 9 iunie. S-a întâmplat la Agapia, când BMW-ul cu pricina a fost tras pe dreapta de anchetatorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, la volan aflându-se un bărbat, de  43 de ani, din localitatea Petricani.

BMW furat

În  urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că autoturismul în cauză figurează furat de pe teritoriul Marii Britanii. Din cercetări a reieșit faptul că, autoturismul ar fi fost achiziționat din Marea Britanie, în cursul anului 2022, de un bărbat de 32 de ani, din Petricani, prin leasing, iar din cursul lunii aprilie, acesta nu ar mai fi achitat ratele, aferente contractului de leasing, autoturismul fiind lăsat în folosința verișorului său”, anunță Poliția Neamț.

Așa se face că mașina a fost indisponibilizată, iar cercetările continua în cadrul unui dosar penal cu acuze de furt.

FOTO Poliția Neamț

(G.S.)

Articolul precedentFoc la Stadionul Ceahlăul
Articolul următorNemțean reținut pentru trei infracțiuni de jaf armat în Italia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.