Biroul Național PRM se reuneşte la Piatra Neamț

badea nou

Prima ședință a Biroului Permanent Național al PRM, după congresul de pe 27 iulie de la Alba Iulia se va organiza la Piatra Neamț. Potrivit președintelui PRM Neamț, Dumitru Badea și vicepreședinte al partidului la nivel național, aceasta se va desfășura în a doua jumătate a lunii august, iar la Piatra Neamț vor fi prezenți toți membrii marcanți ai partidului din aripa Gheorghe Funar. ”Am hotărât să facem această ședință la Piatra Neamț, undeva imediat după data de 15 august. Este vorba despre o ședință a Biroului Permanent al partidului, dar până atunci, la nivel local, încercăm să reluăm legăturile cu organizațiile locale, pentru că acestea au fost destul de sporadice de la alegerile locale din iunie anul trecut și până acum. Vom vedea ce facem pentru că partidul este în suferință, trebuie refăcut și trebuie să vedem unde suntem. În ceea ce privește sediul PRM Neamț de pe strada George Coșbuc, Poliția face cercetări în continuare, eu sper că își fac datoria, așteptăm și noi să îi prindă pe infractori. Oricum nu au avut ce să fure, pentru că noi nu am lăsat acolo documente importante și nici unitatea de calculator unde sunt stocate datele. Au luat doar niște evidențe fără importanță”, a precizat Dumitru Badea, președinte PRM Neamț. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...