poliktie rutieraDintre cei trei candidați care s-au prezentat astăzi la concursul pentru ocuparea funcție de șef al Biroului de Poliție Rutieră Piatra-Neamț, s-a detașat net subcomisarul Dănuț Urserescu. El a obținut notă peste 8, următorul clasat, la aproape un punct diferență, fiind Lelian Andrieș, de la Serviciul Poliției Rutiere Neamț. Al treilea polițist, care s-a înscris, dar nu s-a prezentat la interviu, este Ionuț Savin, ofițer de serviciu la IPJ Neamț.

Noul șef al structurii, ”decimate” de ancheta DNA Bacău, împuternicit până acum pe aceeași funcție, nu va avea o misiune ușoară. În primul rând este vorba despre imaginea, care nu a fost complet reabilitată, și apoi despre lipsa de personal. Chiar dacă polițiștii, care se aflau sub control judiciar, au câștigat în instanță modificarea condițiilor și au obșținut dreptul de a merge la serviciu, ei nu vor putea desfășura activități de poliției rutieră. Patru dintre ei, în privința cărora decizia Curții de Apel Bacău este definitivă, s-au întors deja la muncă, dar desfășoară activități de ordine publică sau de ofițeri de serviciu (la intrarea în sediul poliției), iar alți șase sunt în așteptare, pentru că procurorii DNA au dreptul să conteste hotărârea până mâine, 9 iunie.

C.M.

Articolul precedentDr. Mihaela Verzea, noul director adjunct al Complexului Muzeal Neamț
Articolul următorJudecaţi pentru evaziune! Prejudiciu estimat la 2.325.194 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.