O pagină importantă s-a scris, astăzi, 24 octombrie, în cartea evenimentelor demne de evocat pentru istoria culturii comunității din Bicaz.
Reprezentanții Bibliotecii „Mihai Eminescu”, împreună cu oficialități locale, au inaugurat, cu începere de la ora 15:00, construcția unui complex arhitectural închinat „poetului nepereche”.
Cu această ocazie a fost dezvelit și bustul poetului Mihai Eminescu, o lucrare ce a fost realizată de sculptorul Lucian Tudorache.
După momentul dezvelirii bustului, care a fost unul presărat cu mici peripeții ce pot fi puse pe seama emoțiilor, evenimentul a fost unul care a continuat cu o slujbă de binecuvântare a lucrării arhitecturale și una de pomenire a poetului Mihai Eminescu.
Complexul a fost gândit de arhitectul Laurențiu Dumitrașc, autor al multor lucrări de artă monumentală contemporană, care a locuit o bună perioadă de timp în Bicaz.
„E foarte greu să explici o stare de spirit, mai ales când ești tot timpul în profesie. Eu cu lucrez cu emoții pure, am învățat de la maestru (Mihai Eminescu – n.r.), să mă ierte că stau cu spatele, pe care l-am dorit viu, creând această sală de clasă în aer liber, cu o capacitate de 35 de elevi. Deci ne aflăm într-o școală Eminescu, decât un trecut Eminescu. Nu mi-am dorit un Eminescu de cimitir în care să aprind o lumânare și apoi să mă duc la crâșmă sau să merg în casa diurnă, cotidiană. Mi l-am dorit viu și continuu, prezent în viața noastră”, a spus arhitectul Dumitrașc.
Manifestările dedicate acestui moment special au continuat cu o expoziţie de carte ce a cuprins opera poetului, conferinţa „Eminescu şi Noica”, susţinută de filosoful Constantin Lavric şi un recital liric al actriţei Camelia Paraschiv Katai.
Reamintim că biblioteca a primit numele cunoscutului poet, la sfârșitul anului trecut, ca urmare a faptului că Mihai Eminescu, în drumul lui spre „mica Romă” (Blaj), a trecut prin Bicaz. (M. TEODOROF)