Mihaela Stoica şi Laurenţiu Dulamă, în conducerea centrală a Mişcării Populare

Deputatul Mihaela Stoica şi preşedintele Mişcării Populare Neamţ, Laurenţiu Dulamă au fost aleşi, astăzi, 24 octombrie, în funcţii la nivel naţional, în cadrul formaţiunii Mişcarea Populară.

Fostul Partid Mişcarea Populară şi-a schimbat denumirea, în cadrul unui congres, şi l-a ales pe Traian Băsescu preşedinte.

Mihaela Stoica este unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai formaţiunii politice, iar Laurenţiu Dulamă a fost ales unul dintre cei 12 secretari executivi.

În cadrul moţiunii „România Mea” a lui Traian Băsescu au candidat şi au fost aleşi Eugen Tomac, preşedinte executiv, Cristian Diaconescu şi Siegfrid Mureşan, prim-vicepreşedinţi, Dorel Constantin Onaca, secretar general.

Noua formaţiune va avea şi doi secretari generali adjuncţi, Rizia Tudorache şi Ştefan Burlacu.

Cei 14 vicepreşedinţi sunt Petru Movilă, Claudiu Palaz, Roxana Iliescu, Adrian Gurzău, Clement Negruţ, Nicolae Daviţoiu, Cristian Petrescu, Cătălin Cristache, Cătălina Bozianu, Victor Tarhon, Adrian Rădulescu, Cristinel Marian, Mihaela Stoica, Radu Cristescu.

În structura centrală de conducere a formaţiunii se regăsesc şi 12 secretari executivi: Bulf Cătălin, Laurenţiu Dulamă, Mihaela Brate, Ionuţ Simionca, Costel Mihai, Dan Ioniţă, Sebastian Moise, Mihai Ţâbuleac, Mirea Marian, Gelu Vişan, Lucian Iliescu, Bogdan Gamaleţ. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...