Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” lansează instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale din județul Neamț invitația de a participa la o campanie de strângere de cărți și jucării pentru copiii din cartierul Speranța și pentru dotarea ludotecilor ce funcționează în cadrul bibliotecilor publice din comunele județului Neamț.
Iniţiativa se va derula prin intermediul Centrului de Informare Comunitară (Locală și Europeană), cu sprijinul voluntarilor bibliotecii. De asemenea, Biblioteca Județeană, se adresează și celor mai tineri dintre cititorii săi care doresc să-i ajute pe cei mai puțin norocoși decât ei. Instituția de cultură nemțeană își propune astfel, să ofere de Sfântul Nicolae și de Moș Crăciun, bucurii copiilor care vor găsi, în acest fel, la bibliotecă, un spațiu al poveștilor devenite realitate.
Începând din data de 22 noiembrie, la Centrul de Informare Comunitară al Bibliotecii Județene, sunt așteptați, cu informații și detalii suplimentare, toți cei care vor să se alăture acestei campanii, pentru a face, de sărbători, o bucurie unor copii cu care soarta a fost mai puțin darnică.
“E o campanie cu o mare încărcătură morală, e un mod de conştientizare a faptului că trăim unul lângă altul, că toţi suntem răspunzători de situaţia celui de alături. Suntem convinşi că foarte mulţi dintre cititorii noştri vor fi parte în acest proiect, ne bucură faptul că voluntarii noştri reacţionează cu multă solicitudine atunci când e vorba de chestiuni cu mare încărcătură umană şi morală”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene. (ZCH NEWS)