Biblioteca „Kirileanu: Colocviu dedicat filosofului Constantin Noica

noica
Constantin NOICA

În perioada 30 – 31 iulie, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ găzduieşte, în sala „Veronica Micle”, colocviul pe care filosoful Sorin Lavric, autor a două lucrări fundametale despre filosoful de la Păltiniş („Noica şi Mişcarea Legionară” şi „Ontologia lui Constantin Noica”), îl susţine, împreună cu un număr de 12 studenţi, masteranzi şi doctoranzi în filozofie, la Piatra Neamţ. Întâlnirea a debutat la începutul săptămânii, iar Biblioteca Judeţeană găzduieşte două zile de dezbateri, joi şi vineri, începând cu ora 11.00.

Filosoful Sorin Lavric, una din cele mai importante voci ale culturii româneşti contemporane, are legături vechi cu oraşul Piatra Neamţ şi intenţionează să organizeze aici şi viitoarele ediţii ale colocviului. Tinerii prezenţi au fost selectaţi dintre cei care, de-a lungul timpului, au frecventat cursul opţional despre sistemul de filozofie conturat de filosoful de la Păltiniş, curs pe care Sorin Lavric îl susţine în cadrul Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti.

Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”: „Ceea ce face Sorin Lavric, profesorul şi filosoful, este reiterarea relaţiei magistru-discipol, atît de importantă în evoluţia culturală de la o generaţie la alta. Ne bucurăm că Biblioteca intră în traseul mai amplu al taberei, care a atins şi piscul Ceahlăului, dar şi profunzimea spirituală a mănăstirilor din zonă. Oricum, prin Sorin Lavric se petrece o întîlnire simbolică între primul filosof român, Vasile Conta, născut la Ghindăoani şi ultimul mare filosof român, Contantin Noica, model de intelectual pentru secolul XX”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...