Un tânăr de 22 de ani, din județul Iași, a fost oprit de polițiști, în ziua de 27 iunie, în timp ce conducea un autoturism pe E 85, în localitatea Horia. Întrucât mirosea a băutură, a fost testat, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta ar fi sustras autoturismul în cauză de pe raza unei localități din județul Iași”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință. În cursul zilei de astăzi, 28 iunie, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
C.M.