Fermier din Bălțătești – reținut după ce n-a oprit la semnalul polițiștilor

Un fermier din Bălțătești a fost reținut de polițiști, în ziua de 27 iunie, după ce n-a oprit la semnalul acestora și a fost urmărit în trafic, de pe DN 15 F, din localitatea Agapia, până pe DN 15 C, unde a fost oprit.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”.

Bărbatul, care are 52 de ani, a fost reținut și și introdul în arest pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. El este cercetat pentru conducere fără permis și conducere sub influenţa alcoolului.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...