Accident 1Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Răucești, este cercetat penal după ce s-a urcat la volan băut și fără permis. În aceste condiții, la scurt timp, s-a oprit cu mașina în gardul unui gospodar. S-a întâmplat miercuri seară, 18 octombrie, în jurul orei 21:10, pe strada Băile Oglinzi din Târgu Neamț. Până la sosirea anchetatorilor, șoferul de ocazie a părăsit locul accidetului.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificată și depistată persoana în cauză, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Răucești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță Poliția Neamț.

Din fericire evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube mteriale. Cercetările au stabilit că tânărul nu avea permis de conducere, documentul fiind reținut. A fost deschis un dosar penal cu acuze de comitere a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis.

(G.S.)

Articolul precedentComunicat de presă PSD Neamț: „Sănătatea nemțenilor – Prioritatea noastră!”
Articolul următorFOTO. Incendiu la Negrești: un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.