batran agresat 01

* omul venea de la cumpărături, a fost buzunărit şi a încercat să prindă un  hoţ
* poliţiştii spun că s-a constituit încă o gaşcă de minori infractori, pe lângă cea a lui Orlando

Pasarela din spatele pieții centrale, duminică dimineață, puțin după ora 10. Lume multă pe partea dinspre fosta fabrică 8 martie, dar și pe pod. Toții ochii sunt ațintiți spre un bătrân, aflat pe platforma betonată din albia Cuiejdiului, cu un pepene spart alături și o sacoșă în brațe. Comentarii de tot felul despre ţiganii minori care jefuiesc bătrâni şi nimeni nu le face nimic pentru că „îi protejează poliţia”. Nimeni nu coboară însă, să vadă ce-i cu omul. O tânără se scuză în faţa poliţiştilor locali că a făcut şcoala de asistente, dar nu stă bine la practică şi nu are curaj. Bătrânul se uită cum i se umflă piciorul drept. „Juma de oră m-au ţinut la telefon la 112”, spune asistenta. Apare ambulanţa SMURD. Paramedicii strigă de sus la bătrân să nu mişte capul. Coboară lângă el şi, în câteva minute, îl „împachetează” total, de la guler cervical, la atelă pentru piciorul care pare rupt, îl aşează pe targă şi îl ridică la nivelul străzii, de unde-l preiau câţiva pompieri. În graba de a-l duce la ambulanţă, un militar se împiedică de trepte şi cade. Noroc de colegul lui care ţinea straşnic de partea cealaltă a cadrului metalic, altfel bătrânul se putea alege şi cu capul spart. Ambulanţa pleacă. Oamenii continuă să comenteze depre Antonescu, despre tăiat mâini şi pus sare pe răni, despre „ţiganii care merită să le luăm capul”. O pirandă apărută în zonă într-un moment clar nepotrivit, îşi strânge copilul în braţe şi încearcă să treacă discret de mulţimea furioasă. Nu scapă, însă. „Uite-o şi pe asta, şi ea creşte un infractor!”.

batran agresat 02

La faţa locului rămân poliţiştii să identifice martori, să facă cercetări, apoi să audieze victima la spital.Câteva ore mai târziu poliţiştilor, care aşteptau la spital, li s-a spus că pacientul a fost sedat, pentru că acuza dureri mari, şi nu poate fi audiat. În schimb, martorii au declarat că bătrânul a fost înconjurat de trei puradei, care l-au buzunărit scurt, profitând de faptul că avea mâinile ocupate. Omul a încercat să-l prindă pe unul dintre ei, moment în care toţi trei au decis să sară în albia Cuiejdiului şi să fugă la deal, spre Dacia. Nu este clar încă dacă puradeii l-au împins în încercarea de a-şi scăpa tovarăşul sau bătrânul s-a împiedicat de ţeava metalică, montată la jumătate de metru înălţime, cu rol de „balustradă”. Cert este că omul a plonjat pe beton şi – vorba unor pietreni care treceau spre piaţă – dacă ar fi căzut în cap, nu se ştie ce şanse ar fi avut.

Ieri după-amiază poliţiştii făceau căutări prin tot oraşul, pentru a-i găsi pe indivizii care au atacat bătrânul. Primele indicii duceau spre ipoteza că nu ar fi din gaşca lui Orlando, ci dintr-o grupare nouă, care acum prinde contur şi acţionează fără frică ştiind că legea îi protejează pe minorii infractori care au sub 14 ani. Şi că parlamentarii au vacanţă până pe 1 septembrie, iar priorităţile lor sunt pregătirea alegerilor şi luptele politice. Înfiinţarea centrelelor pentru minori, mai încolo. Eventual după ce vor fi ucişi câţiva bătrâni, ca să existe „motivaţie şi argumente”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentInterviu cu Ioan MUNTEANU, deputat de Neamț
Articolul următorCale luminoasă marelui actor Corneliu Dan Borcia!

3 COMENTARII

  1. Legi strambe care protejeaza infractorii! Cum este posibil? Asa nu vom scapa in veci de acest fenomen.

  2. In fiecare noapte, la NONSTOP-ul de pe str. 1 Decembrie 1918, in statia terminus al troleibuzelor vin cate 3 carute de tigani beau bere si fac o galagie de nedescris pana spre dimineata….Oare Politia Primariei ce pazeste? Rugam pe domnul Primar, in numele a 500 de cetateni care isi platesc impozitele in mod onest sa desfiinteze statia de troleibuz si acel NONSTOP..prelungind traseul troleibuzelor(si asa nefolositoare) pana la Scolile Normale….acolo au loc si nu deranjeaza locuitorii…,iar pt taximetristi se poate gasi un loc mai putin deranjant…(eu le-as limita numarul si le-as face un parc in afara orasului,iar fiecare firma de taxi sa plateasca locul; cetateanul care doreste sa circule cu taxiul sa-l comande telefonic.Astfel nu mai deranjeaza pe nimeni aceasta breasla care promoveaza incultura,manelele si sfideaza bunul simt)

Comentariile sunt închise.