Actualizare: Bătrânul a fost găsit, astăzi, 7 octombrie, de polițiștii Secției Rurale Dulcești, sub un pod din localitatea Ion Creangă, în apropierea unei liziere.
Nu a fost victima vreunei infracţiuni, dar pentru că avea problem de sănătate, a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Știre inițială: Ieri, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Rurale Dulcești au fost sesizaţi de către o femeie, de 63 de ani, din Roman, cu privire la faptul că, la data de 5 octombrie 2021, în jurul orei 11.00, socrul său, COSTICĂ ȚUGUI, în vârstă de 92 de ani, din Horia, a plecat de acasă și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălţime – 1.74 m, greutate – 60 de kilograme, păr alb, tuns scurt, calviție frontală, ochi căprui, fără semne particulare.
La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu un pulover negru cu dungi albe, pantaloni din stofă negri, vestă din fâș neagră, halat gri, fiind încălțat cu ghete din cauciuc negre.
Polițiștii l-au căutat în Dulcești și în locurile frecventate de acesta, dar nu a fost de găsit.
Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.
Angela Croitoru