Un bătrân de 86 de ani din Neguleşti a fost găsit mort, astăzi, 29 octombrie, în pădurea din localitate. El a plecat de ieri la bureţi, iar spre seară, când a văzut că nu se mai întoarce, nepotul lui a plecat să-l caute. Nu l-a găsit nicăieri, iar dimineaţă căutările au fost reluate de echipaje de poliţie, jandarmi şi pompieri.
„În jurul prânzului, bătrânul a fost găsit de o echipă mixtă poliţist-jandarm, cu ajutorul unui câine de urmă”, a declarat lt. Marcel Bucur Ţepeş, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Alunecase într-o râpă şi era decedat”.
Corpul bătrânului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. Este posibil să se fi lovit şi să fi murit din cauza leziunilor sau să fi îngheţat peste noapte. O a treia ipoteză este să fi suferit vreun atac de cord şi abia după aceea să se fi rostogolit în râpă.
C.M.