pumnUn conflict spontan într-un bar din localitatea Boghicea, pe fondul consumului de alcool, a degenerat într-o bătaie între opt bărbați, dintre care șapte au fost reținuți de poliție.

Incidentul a avut loc la data de 15 septembrie, când un grup de opt bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, aflați la barul din localitate, au început o ceartă.

Potrivit IPJ Neamț: „Pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, aceștia și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele, iar unul dintre ei a folosit și un cuțit. Acțiunile lor au tulburat grav ordinea și liniștea publică. O parte din persoane implicate au ajuns ulterior la o unitate medicală pentru îngrijiri”.

Abia în jurul orei 18:00, fratele unuia dintre bărbații care au ajuns la spital, a anunțat autoritățile.

Pe 17 septembrie, după ce au fost adunate probele necesare, polițiștii au reținut șapte dintre acești bărbați pentru 24 de ore. Astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, iar cei implicați sunt anchetați sub suspiciunea de comitere a infracțiunilor de lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și portul sau folosirea fără drept a unor obiecte periculoase.

Denisa POPA

Articolul precedentCentrul de Consultanță și Management al Proiectelor” EUROPROJECT și Asociaţia „Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM-uri Suceava” anunță lansarea proiectului „Ruralia”
Articolul următorFrați arestați pentru înființarea unei culturi de stupefiante pe Pietricica
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.