Frați arestați pentru înființarea unei culturi de stupefiante pe Pietricica

Trei persoane, între care doi frați, au fost arestate preventiv după ce au cultivat și au întreținut două culturi de canabis. Una dintre acestea era la Bodești, iar cealaltă a fost descoperită în reședința de județ, în zona împădurită de pe Pietricica. Pentru destructurarea rețelei infracționale în urma cărora cei trei, cu vârste de 34, 35 și 38 de ani, au fost arestați preventiv, ancheta s-a derulat în mai multe etape, în cauză fiind acuze de trafic de droguri de risc, iar unul dintre suspecți a fost pus sub acuzare și pentru deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Din cercetările efectuate, în cele două dosare penale, a rezultat că, pe parcursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi înființat și întreținut două culturi de canabis (outdoor), în comuna Bodești și în zona împădurită a muntelui Pietricica, județul Neamț. În cursul urmăririi penale au fost descoperite și ridicate 34 de plante de canabis, în greutate de aproximativ 80 de kilograme și aproximativ 4,5 kilograme de plantă uscată de canabis”, conform DIICOT.

Primele descinderi au avut loc pe 10 septembrie, la Bodești, iar în urma probelor strânse de procurorul DIICOT Neamț și de polițiști, noi percheziții au avut loc pe 16 septembrie, după ce frații au fost prinși în flagrant în timp ce recoltau mugurii unor plante de canabis. În urma descinderilor imobiliare, 3 la număr, au fost ridicate alte cantități de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, grindere, cântare electronice, precum și alte mijloace de probă.

FOTO diicot.ro

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO. O discuție cu mastrul Florin Piersic la Piatra Fest 2026

Vizita făcută de Florin Piersic la Piatra Neamț pentru...

Dumitru Copoț, zis Paraipan, arest preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de șantaj și camătă

Magistrații din cadrul Judecătoriei Târgu Neamț au dispus arestarea...

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...