Primăria Orașului Târgu Neamț a emis, în urmă cu puțin timp, un comunicat de presă semnat de primarul Daniel Harpa privitor la bătaia dintre țigani, care a făcut înconjurul țării.

După ce expune desfășurarea oficială a evenimentelor, preluată din comunicatul Poliției Neamț (detalii aici), primarul Daniel Harpa spune că astăzi, 6 iulie, la ora 13, a fost convocată Comisia de ordine și siguranță publică, ședință la care au fost invitați și primarul comunei Vânători-Neamț, și reprezentanți ai Poliției Locale Vânători-Neamț, ”de unde provin toate cele 10 persoane de etnie rromă ridicate de Poliție până în prezent”.

Competențele Primăriei orașului Târgu Neamț, în astfel de situații, sunt limitate, dar, cu toate acestea, printre primele forțe de intervenție ajunse la fața locului, au fost patru polițiști locali, îmbrăcați în uniformă și trei în civil, aflați în afara programului. Aceștia au intervenit în plină încăierare, deși Poliția Locală nu are în dotare armament. Voi lua cele mai drastice măsuri care țin de competența noastră, permise de legislația în vigoare, pornind de la tăierea ajutoarelor sociale la toți cei implicați în acest conflict violent, până la decăderea din drepturile părintești a celor care și-au implicat copiii minori în conflict. Vom monitoriza mult mai strict cartierul Tăbăcari, de unde provine una din părțile implicate în incident. Avem, însă, mare nevoie ca aceste măsuri să fie implementate și la nivelul comunei Vânători-Neamț, de unde provin cele zece persoane ridicate până în acest moment de Poliție. În urma evaluării preliminare a pagubelor, s-au identificat următoarele: două indicatoare rutiere îndoite pe str. Radu Teoharie, două autoturisme cu parbrizul spart, un balcon, proprietate privată a unui magazin, deteriorat prin lovire (geamuri sparte), treptele de acces ale unui magazin au fost dislocate, patru jardiniere stradale vandalizate, două bănci distruse. Fac apel la toate forțele de ordine publică să ia foarte în serios această situație și să o trateze cu prioritate, pentru a preveni orice alte urmări și pentru a oferi cetățenilor orașului certitudinea că suntem în siguranță. Nu pot accepta ca orașul nostru să se transforme într-un câmp de luptă și cetățenilor să le fie teamă să iasă din casă. Rog orice persoană care asistă la cel mai mic incident violent să sesizeze imediat, prin apel la numărul unic de urgență 112, dar și TelVerde Poliția Locală 0233.661.115. Vom reveni cu informații după ședință”, susține primarul de Târgu Neamț, conform comunicatului de presă, pe care îl puteți vedea în original aici. (ZCH News)

 

 

 

 

 

Articolul precedentO pirandă gravidă – motivul de bătaie între ţiganii de la Târgu Neamț
Articolul următorACTUALIZARE Președintele CJ Neamț trimis, din nou, în judecată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.